O Dacie venită din SUA, un Lăstun impecabil şi alte 70 de maşini au fost expuse la Braşov. VIDEO

Ediţia din 2015 a Întâlnirii Naţionale Dacia Clasic a adus la Braşov mirosul Daciilor de altă dată, dar şi câteva exemplare foarte scumpe la vedere.

O Dacie venită din SUA, un Lăstun impecabil şi alte 70 de maşini au fost expuse la Braşov. VIDEO O Dacie venită din SUA, un Lăstun impecabil şi alte 70 de maşini au fost expuse la Braşov. VIDEO

Peste 70 de automobile care circulau mândre pe şoselele ţării în anii ‘70 şi ‘80 au putut fi admirate în Piaţa Sfatului din Braşov sâmbătă, 9 mai, la Întâlnirea Naţională Dacia Clasic, eveniment care a adunat posesori de automobile istorice Dacia din toate colţurile ţării, dar şi din SUA, Marea Britanie, Austria şi Ungaria.

Una dintre vedetele expoziţiei a fost maşina lui Eduard Palaghiţă, venită tocmai de la New York pentru eveniment. Proprietarul, un braşovean care a emigrat în SUA când avea 12 ani, circulă cu ea zi de zi pe Broadway, prin Times Square sau prin Manhattan. Maşina este un Renault 12 (sora Daciei 1300) produs în Franţa în anul 1974 special pentru export pe continentul american. Eduard şi-a pus, însă, siglă de Dacia şi a avut chiar şi numere româneşti.

La Braşov a venit şi o Dacia 500 Lăstun, numită „după pasărea care doarme în zbor”, spune proprietarul, maramureşeanul Liviu Ilieş. Îndrăgostit de acest model, a căutat timp de 10 ani un Lăstun în stare bună pe care să îl restaureze. A găsit tocmai în Ungaria şi nu a stat pe gânduri, a bătut palma imediat.

A stârnit admiraţie şi Dacia 1300 de curse a pilotului braşovean Dan Spuderka, o maşină unică pe care o veţi vedea la raliuri. Proprietarul ei a investit mulţi bani, multă răbdare şi multă pasiune pentru a transforma un automobil Dacia din 1972 într-o maşină de competiţie, folosindu-se doar de piese din vremea respectivă.

În Piaţa Sfatului din Braşov a fost expusă şi o Dacia Shifterossa, un Papuc cu volan pe dreapta fabricat pentru a fi exportat în Marea Britanie. Proprietarul, Alexandru Enache, a găsit-o abandonată într-o curte din Anglia şi a decis să o salveze. Shifterossa este restaurată în proporţie de 80% iar când va fi gata, Alex o va folosi ca maşină de zi cu zi în Marea Britanie.

Întâlnirea Naţională Dacia Clasic s-a bucurat şi de prezenta a trei Dacia 1300 Miliţia, cu girofar şi staţie, ai căror proprietari au venit îmbrăcaţi în costume de miliţian. În Piaţa Sfatului, ele au flancat-o pe Tovarăşa, Dacia 2000 destinată cuplului Ceauşescu şi înalţilor demnitari comunişti, prezentă şi la ediţia de anul trecut a întâlnirii.

După expoziţia din centrul Braşovului, Daciile istorice au pornit în coloană spre Motelul Timişul de Jos. Aici, într-un cadru restrâns, proprietarii automobilelor de colecţie s-au întrecut la concursuri precum „Senzaţie majoră cu 1 la oră” (în care au împins maşini cu motorul oprit), „Am rezerva cea mai tare” (cine are roata de rezervă umflată cel mai bine), „Categoria pană” (cine schimbă cel mai repede o roată) sau „Tolba cu piese” (ghicitul pieselor dintr-un sac).

Sponsorul Retromobil Club România, Allianz-Ţiriac, a oferit premii pentru cele mai frumoase poveşti cu Dacia şi a realizat pe loc fotografii cu magnet pentru proprietarii de automobile.

Întâlnirea Naţională Dacia Clasic a fost organizată de secţia Dacia Clasic a Retromobil Club România, care are drept scop salvarea cât mai multor automobile fabricate în ţara noastră. Anul trecut, 75 de Dacii au primit atestatul de vehicul istoric. Cei care au muncit să le restaureze au protejat, practic, o parte din istoria auto a României.

VIDEO:

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.