Odată ce le vezi nu-ţi mai vine să dai banii pe maşini

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri

Da, ne plac motoarele mari şi puternice, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că anii ce urmează o să ne aducă burţi de care cu greu o să scăpăm dacă nu ne apucăm de mişcare. Şi fiindcă avem de-a face mai tot timpul cu maşini, ne-am gândit să privim în direcţia producătorilor auto care încearcă apa cu degetul în lumea bicicletelor. Uite opt modele pe două roţi care ne-au plăcut cel mai mult.

Prima şi noua generaţie de biciclete electrice de la BMW au un acumulator Bosch de 250W care te ajută atunci când pedalezi cu viteze de până la 25 km/h. Altfel spus, rămâne o bicicletă la care trebuie să pedalezi dacă vrei să înaintezi, şi nu se transformă într-un scuter electric atunci când nu mai ai vlagă. Pur şi simplu îţi uşurează munca prin intermediul unui motoraş electric. Sună bine, doar că preţul e puţin cam piperat: 3.100 de euro cu TVA inclus în România.

Alfa Romeo 4C IFD

Nu e o maşină, deşi poartă numele celei mai noi sportive Alfa. Este, de fapt, o bicicletă cu cadru din fibră de carbon, care cântăreşte doar 6,9 kilograme. IFD vine de la Innovative Frame Design, ceea ce înseamnă multe lucruri frumoase (probabil).

Deşi nu are baterie şi motor electric, preţul variază între 3.500 şi 9.000 de euro. Şi pentru că poartă numele Alfa Romeo, probabil o să se strice după primii trei kilometri.

Aston Martin One-77 Cycle

Aston Martin a produs doar 77 de exemplare ale minunatului One-77, fiecare cu un preţ extraterestru pentru mulţi dintre noi. Dar asta nu înseamnă că nu poţi să ai şi tu un Aston One-77, chiar dacă asta ar însemna să porţi tot timpul o cască de protecţie.

Şi da, este vorba despre o bicicletă. Deşi, dacă stau mai bine să mă gândesc, s-ar putea să nu îţi permiţi, totuşi, nici măcar acest tip de Aston Martin One-77, având în vedere că are un preţ de 31.000 de euro.

Porsche RS/RX

Jante de 27.5 inci, cadru din fibră de carbon, suspensie DT Swiss pe faţă şi frâne hidraulice pe disc. Cel mai probabil, această bicicletă nu poate fi folosită dacă nu ai în garaj un Cayenne. E ca şi cum ai vrea să îţi încarci telefonul în Marea Britanie, dar nu ai adaptorul de priză necesar. Preţul e undeva la 5.000 de euro.

Range Rover Evoque Road Bike

Aceeaşi poveste ca la bicicleta Aston Martin One-77, doar că puţin mai ieftină.

McLaren Tarmac

O bicicletă destul de exclusivistă, care va fi produsă în doar 250 de exemplare, fiecare cu un preţ de aproximativ 20.000 de euro. Şi, sincer, chiar merită atâţia bani, având în vedere că s-au folosit materiale ca aluminiul, fibra de carbon, oţelul, titanul şi magneziul. Până la urmă, sunt lucruri la care te aşteptai de la un producător ca McLaren.

Audi e-bike

Are un cadru făcut din fibră de carbon care cântăreşte doar 1,6 kilograme, jante de 26 de inci şi un motor electric care dezvoltă 2,3 kW şi care primeşte curent de la o baterie litiu-ion. Încărcarea durează aproximativ 2,5 ore de la o priză normală şi primeşti în schimb o viteză maximă de 50 km/h în modul eGrip, care îţi transformă, practic, bicicleta în scuter electric. Deocamdată nu se ştie dacă o să intre sau nu în producţia de serie.

Smart ebike

E o bicicletă electrică, după cum îi spune şi numele, care oferă o autonomie maximă teoretică de 100 km. Dar, la fel ca în cazul lui BMW Cruise e-bike, motorul electric te ajută doar când pedalezi, nu şi atunci când te dor picioarele. Preţul: aproximativ 3.000 de euro.

 

 



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
Dincă și-a denunțat complicele. Risipițeanu e adevăratul
Dincă și-a denunțat complicele. Risipițeanu e adevăratul "monstru din Caracal"
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post şi mama unor răpitori
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post ...
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali | VIDEO
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali ...
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
Dragnea rămâne în închisoare! Contestaţia sa a fost anulată
Dragnea rămâne în închisoare! Contestaţia sa a fost anulată
Inchide