Oferte speciale, la Zilele Chevrolet

Autor: Gabriel Grosoiu 15 sept. 2011 Știri auto
Oferte speciale, la Zilele Chevrolet

În perioada 15 – 30 septembrie, cei interesaţi de noile modele Chevrolet pot câştiga premii substanţiale, iar cei care doresc să achiziţioneze un model Chevrolet, beneficiază de oferte speciale

Anul 2011 este unul foarte plin pentru Chevrolet. Marca americană sărbătoreşte 100 ani de la înfiinţare prin lansarea a şapte noi modele.

Chevrolet vine acum cu o gamă nouă de modele, orientate pe siguranţă, tehnologie, design şi echipări bogate în standard, oferind cât mai multe avantaje clienţilor săi.

Pentru a se putea convinge de calităţile noii game, publicul larg este invitat să testeze noile modele Chevrolet între 15 şi 30 septembrie, perioadă în care are loc campania „Zilele Chevrolet”.

Mai mult decât atât, cei care vor testa modelele Chevrolet prin această campanie, pot câştiga unul dintre cele 100 iPod Shuffle.

Cei care vor dori să achiziţioneze un model Chevrolet până la 30 septembrie, pot beneficia de oferte speciale şi în plus, prin Chevrolet Credit, pot primi anvelope de iarnăcadou sau cinci plinuri de carburant cadou.

Toţi cei interesaţi să testeze sau să achiziţioneze modelele Chevrolet, sunt invitaţi la cel mai apropiat distribuitor autorizat Chevrolet.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide