Opel Adam Rocks primeşte emblema S, împreună cu 150 CP

Autor: Andrei Ştirbu 10 apr. 2015 Știri auto

După ce a debutat sub caroseria lui Adam S şi a animat noul Opel Corsa, motorul EcoTec Turbo de 1,4 litri ajunge şi la modelul-fără-de-pereche Adam Rocks. 

Formula rămâne aceeaşi: EcoTec Turbo livrează 150 de cai-putere şi 220 de Newtoni-metru, trimişi punţii faţă prin intermediul unei cutii manuale cu şase trepte. Adam Rocks S atinge suta de kilometri pe oră în 8,5 secunde şi o viteză maximă de 210 km/h. Intervalul 80-120 km/h, în treapta a cincea, este parcurs în 7,9 secunde.

TEST: Opel Adam Rocks

Pe partea de consum, Adam Rocks S prezintă o cifră de 5,9 l/100 km în regim mixt, în timp ce emisiile sunt cotate la 139 de grame per kilometru. 

În lista de modificări este menţionată şi garda la sol, scăzută cu 15 milimetri faţă de versiunea standard. Practic, cei 15 milimetri care îl diferenţiau pe Adam Rocks de fratele Adam au fost anulaţi, probabil în interesul sportivităţii. Adam Rocks S vine şi cu un sistem de frânare „mai performant” şi cu posibilitatea decuplării totale a ESP-ului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide