Opel GT X Experimental. SUV-ul concept care dezvăluie cum vor arăta viitoarele modele Opel - GALERIE FOTO

Opel GT X Experimental – un SUV compact, complet electric.

Opel GT X Experimental. SUV-ul concept care dezvăluie cum vor arăta viitoarele modele Opel - GALERIE FOTO Opel GT X Experimental. SUV-ul concept care dezvăluie cum vor arăta viitoarele modele Opel - GALERIE FOTO

Opel oferă prin intermediul noului concept, o avanpremieră a viitorului mărcii. Numele său: Opel GT X Experimental – un SUV compact, complet electric, de 4,06 metri, cu 5 uşi şi aspect de coupé. Compania a anunţat deja că va adopta un profil mai incisiv cu ocazia prezentării planului său strategic PACE! care a avut loc în noiembrie, anul trecut. GT X Experimental este primul rezultat al acestui proces.

Opel a decis să-şi întruchipeze viziunea pentru autovehiculele viitorului într-un SUV compact cu o lungime de doar 4.063 mm (ampatament: 2.625 mm; lăţime: 1.830 mm; înălţime, inclusiv antena: 1.528 mm).

Interiorul spaţios al conceptului Opel GT X Experimental este dominat de linia parbrizului panoramic/acoperişului şi cea neîntreruptă a geamurilor laterale, simplitatea postului de conducere şi de un ecran de dimensiuni mari. Pure Panel asigură şoferilor acces la cele mai noi tehnologii şi le oferă informaţiile de care au nevoie, eliminând toate elementele care distrag vizual atenţia. Duzele de ventilaţie au fost ascunse în spatele ecranelor. 

Numele GT X Experimental reaminteşte de autovehiculul concept Opel avangardist, Experimental GT 1965, un coupé accesibil care a fost şi primul concept produs vreodată de un producător auto european. X-ul suplimentar subliniază planul Opel de a-şi spori ponderea pe piaţa SUV-urilor: 40% din totalul autovehiculelor Opel vândute în 2021 vor fi SUV-uri.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.