Pagani Zonda Revolucion este cea mai puternică şi rapidă Zonda din istorie

Italienii de la Pagani au publicat un set de fotografii şi informaţii despre o nouă evoluţie a modelului Zonda, denumită Revolucion, care ar trebui să fie, cel puţin teoretic, cântecul de lebădă pentru supermaşina creată de Horacio Pagani.

Pagani Zonda Revolucion este cea mai puternică şi rapidă Zonda din istorie Pagani Zonda Revolucion este cea mai puternică şi rapidă Zonda din istorie

Pagani Zonda a debutat în anul 1999 şi se pare că nu va muri prea curând, chiar dacă succesorul său, Pagani Huayra, a intrat deja în producţie. Iar asta pentru că italienii, cu Horacio Pagani în frunte, au publicat un set de imagini şi informaţii cu o nouă evoluţie a modelului Zonda, denumită Revolucion, care este un fel de actualizare a lui Zonda R.

Şi acum să trecem la bunătăţi. Caroseria este construită dintr-un aliaj de carbon şi titan, care face ca greutatea totală a maşinii să fie de 1.070 kg, în timp ce motorul V12 de 6,0 litri produce 800 CP şi 730 Nm. Iar asta înseamnă că raportul putere/greutate este de 748 CP/tonă. Nu-i rău.

Toată această putere este transferată către roţile din spate prin intermediul unei cutii de viteze secvenţiale cu şase trepte, care, potrivit italienilor, poate schimba vitezele în doar 20 de milisecunde. Mai mult, pentru a ajuta şoferul să rămână cu maşina pe circuit, Pagani Zonda Revolucion are parte de un sistem de control al tracţiunii cu 12 setări, precum şi un sistem ABS revizuit.

Monstrul de circuit are şi un sistem de reducere a rezistenţei la înaintare (DRS) încorporat în eleronul din spate, care oferă două moduri de funcţionare ce pot fi activate de şofer în orice moment – manual şi automat. În modul manual, eleronul îşi modifică poziţia la apariţia unei acceleraţii laterale de +/- 0,8 g şi o viteză minimă de 100 km/h. În modul automat, sistemul îşi modifică setările automat, în funcţie de condiţiile de pe circuit, ajutat de algoritmii dezvoltaţi de inginerii Pagani în etapele de testare.

Printre noutăţile de ordin aerodinamic se numără şi noile deflectoare de aer de pe capota din faţă, precum şi stabilizatorul vertical montat pe capota din spate.

La fel ca Zonda R, noua Zonda Revolucion este o maşinărie pentru circuit, şi nu pentru drumurile publice, iar preţul pentru toată această nebunie este de 2,2 milioane de euro fără taxe.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.