Dacia Duster devine Papamobil

Autor: ProMotor 23 mai 2019 Știri auto

Papa Francisc ar urma să folosească, în vizita în România, un papamobil care are la bază un model Dacia Duster. Maşina va fi modificată special pentru ca Sfântul Părinte pentru a putea saluta mulţimea stând în picioare. 

Unele surse susţin că o astfel de maşină va folosi Papa Francisc pentru a ajunge la Cotroceni după aterizarea la Bucureşti. De fapt va fi vorba de două maşini identice, una fiind de rezervă aşa cum se obişnuieşte în cazul coloanelor oficiale de grad 0. Unele surse susţin că după ce vor fi folosite în România, cele două maşini special adaptate pentru această vizită vor pleca spre Vatican, scrie Adevarul.

Nu este prima dată când Papa este transportat cu o Dacia

Papa Francisc a folosit în timpul vizitei sale apostolice în Armenia ca maşină oficială o Dacia Logan. După ceremonia oficială de pe 24 iunie 2016, Papa Francisc a fost preluat cu o Dacia Logan şi a făcut o vizită de rugăciune la catedrala armeană apostolică din Etchmiadzin. La ora locală 18.00, Suveranul Pontif a mers la Palatul Preşedinţiei, tot cu Loganul, pentru o vizită de curtoazie la preşedintele ţării, Serzh Sargsyan, după care a adresat un discurs autorităţilor, societăţii civile şi Corpului Diplomatic.

Istoria papamobilului. Cuvântul este rezultatul combinaţiei Papa şi automobil

În decursul timpului au existat mai multe modele folosite de către Papi. Promotorul acestui tip de automobil, însă, a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Papamobilul avea culoare albă, o viteză de 6 kilometri la oră, şi a avut la bază marca poloneză de automobil Star, o mică camionetă construită la o firmă din Starachowice. Un alt model a fost construit în 1979 pentru Papa Ioan Paul II-lea cu ocazia primei sale vizite în Irlanda, care era mult mai mare decât cel folosit astăzi în Vatican. Un altul a fost un Mercedez-Benz modificat, cu o mică cameră de sticlă în spate unde stătea Papa.

Ca urmare a încercării de asasinat a Papei Ioan Paul al II-lea în 1981, papamobilul a fost construit cu sticlă anti-glonţ pe toate cele patru laturi. Cu toate acestea, însă, uneori a fost condus cu geamurile deschise.

Mai multe papamobile folosite de către Papi în călătoriile din străinătate au rămas în ţara gazdă şi au fost folosite cu ocazia vizitelor următoare. Papamobilul rămas în Mexic, de exemplu, a fost scos în public pe timpul funerariilor Papei Ioan Paul al II-lea. În mod similar, fabrica de automobile din Filipine Francisco Motors a produs papamobilul pentru vizita papală din 1995. 

Multe dintre papamobilele folosite în diverse ocazii sunt modificări ale mărcii Mercedes-Benz. Un astfel de papamobil, convertit din 230 G Gelandewagen, a fost construit pentru Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei în Germania în 1980. Unul dintre modele curente are la bază modelul M-Class sport, construit în Statele Unite ale Americii. 

Cu ocazia Întâlnirii Internaţionale a Tineretului Catolic din Toronto din 2002, Papei Ioan Paul al II-lea i s-a prezentat o nou model de papamobil, care avea la bază modelul ML430.

Pentru prima vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Anglia, Land Rover a produs o versiune modificată a unuia dintre autovehicolele sale, care în prezent se găseşte la “Palatul Imperial” din Las Vegas.

Pe timpul vizitei Papei din Canada în 1984 s-a folosit o versiune modicată a mărcii GMC Sierra, care în 2005 s-a aflat, pentru o scurtă perioadă de timp, expus la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii din Canada.

Compania Ford, de asemenea, a produs o serie de papamobile pentru Vatican care aveau ca model limuzine prezidenţiale. De exemplu, modelul Lehman-Peterson 1964 a fost folosit de către Papa Paul al VI-lea în vizita la New York în 1965, şi a fost refolosit în 1970 cu ocazia vizitei în Bogota.

În 2006, un papamobil blindat folosit de către Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie în 1982 a fost scos la licitaţie în Scoţia şi vândut pentru £37,000 ($70,500) unei persoane din Irlanda.

Un papamobil marca Mercedes-Benz 230 G (unul dintre cele două construite) a fost scos din circulaţie şi se află în prezent expus la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, Germania.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide