Parcarea maşinii pe trotuar. Legală sau nu?

Autor: Marius Vișan 18 nov. 2015 Știri auto
Parcarea maşinii pe trotuar. Legală sau nu?

Trotuarele pe care sunt parcate maşini sunt o privelişte foarte familiară, mai ales pentru cei care locuiesc în oraşe. Principalul motiv ar fi lipsa locurilor de parcare. Totuşi, mulţi soferi cred că e legal să-şi parcheze maşina pe trotuar dacă lasă un spaţiu de cel puţin un metru pentru trecerea pietonilor.

Cu toate acestea, în lipsa unor marcaje sau a unor panouri care să permită explicit acest lucru, legea interzice parcarea pe trotuar. Deci, fără un panou care să indice clar locul de parcare pe trotuar, oprirea sau staţionarea este interzisa, indiferent de cât spaţiu se lasă liber pentru trecerea pietonilor, informează HotNews.

Tot în ancheta celor de la HotNews se arată că justiţia s-a şi pronunţat deja definitiv şi irevocabil asupra acestui aspect, inlaturand orice aparent conflict intre lege si regulile de aplicare. 

Un judecător CSM a declarat destul de clar „Trotuarul este pentru pietoni. Pe trotuar poate opri sau stationa un autoturism numai daca sunt indicatoare sau marcaje in acest sens”.

Deşi justiţia s-a pronunţat în legătură cu modul cum se parchează corect Poliţia Rutieră, în răspunsurile oferite ceţătenilor, interpretează eronat legea şi încurajează parcarea pe trotuar spunând ca este legal atâta timă cât se lasă un metru liber.

 

Citeşte şi Cum să reduci consumul de carburanţi. Sfaturile specialiştilor

Citeşte şi Montarea instalaţiei GPL pe maşină. Avantaje, dezavantaje, costuri şi procedură

Citeşte şi Ultima veste în cazul morţii lui Paul Walker

Citeşte şi Noua modă în Bucureşti: plimbări pe capotă maşinii

Citeşte şi Anunţ îngrijorător publicat de RAR. Cât la sută din maşinile verificate credeţi că trec testul de siguranţă?

Citeşte şi VIDEO. Motocicleta fantomă

Citeşte şi Maşină din Mad Max – Varianta rusească. GALERIE FOTO

Citeşte şi VIDEO. Cum arată Ferrari-ul tractoarelor. GALERIE FOTO

Citeşte şi VIDEO Cea mai tare farsă făcută vreodată unui bărbat care conducea beat

Citeşte şi BMW i8 se lansează în România. Cât costă cel mai avansat produs BMW. Plus: TEST-DRIVE pe Valea Prahovei

Oficial SUA: CE ştia din 2011 că Volkswagen manipula emisiile

Citeşte şi Descoperire uimitoare. Maşina Ducelui de Edinburgh abandonată într-o parcare din Bucureşti

Citeşte şi Maşina îndrăgită de Nicolae Ceauşescu şi testată de el însuşi, dar interzisă de Elena. GALERIE FOTO

Citeşte şi Supercamionul lui Ceauşescu

Citeşte şi Tractoristul modern. Vei fi surprins să afli cât câştigă

Citeşte şi VIDEO Maşina (pe thoriu) care merge 100 de ani fără să o alimentezi

Citeşte şi VIDEO Un Duster „special” se întrece cu tancul rusesc T-80 pe teren accidentat

Citeşte şi Cum este cel mai luxos model SKODA? Superb – GALERIE FOTO + TEST-DRIVE

Citeşte şi Ai doar 1.000 de euro pentru o maşină? Există opţiuni în România

Citeşte şi În fiecare zi, hoţii încearcă să păcălească şoferii cu aceste 12 metode. Află tot despre ele şi cum te poţi proteja

Citeşte şi VIDEO: Imagini incredibile surprinse in Bucureşti. O femeie a „plimbat” pe capotă un barbat care o acuza ca l-ar fi tamponat cu intenţie

Citeşte şi Noua maşină a Patriarhului Daniel – GALERIE FOTO

Citeşte şi VIDEO. Burnout cu un Ducati 916 pe un iPhone 6S. Ce se întâmplă cu telefonul e uimitor

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide