Peugeot 207 – ediţii limitate

Autor: Andrei Nan acum 12 ani Știri

În această vară, Peugeot oferă clienţilor săi două variante de echipare ale modelului 207, special pentru anotimpul călduros, 207 m:play şi 207 Sport XS. Prima dintre cele două este echipată cu un motor de 1,4 litri pe benzină. Nivelul de echipare m:play este disponibil atât pentru varianta în trei uşi, cât şi în cinci uşi. Din lista de dotări standard menţionăm aer condiţionat, scaune sport, volan îmbrăcat în piele şi CD-player cu posibilitatea conectării MP3-ului personal.

Cea de-a două variantă de echipare Sport XS este destinată celor care apreciază plăcerea condusului. Sub capota lui Peugeot 207 Sport XS este montat un propulsor turbo de 1,6 litri, care dezvoltă 150 CP şi 244 Nm la o turaţie de doar 1.400 rpm. Dotările standard sunt la fel de generoase asemenea motorizării: interior complet din piele, sistem de control al stabilităţii (ESP) şi jante din aliaj de 17".



Comentarii
Inchide