Porţi deschise la dealerii Opel

Pe final de săptămână, noul Corsa va fi prezent la toţi dealerii Opel din toată ţara. Clienţii vor avea ocazia să-l testeze şi să se înscrie la tombola în urma căreia se va câştiga modelul lansat şi multe alte premii.

Porţi deschise la dealerii Opel Porţi deschise la dealerii Opel

Programul porţi deschise va fi valabil vineri şi sâmbătă, la toţi dealerii Opel din România. Opel Corsa va fi disponibil pentru test-drive iar cei vor participa vor avea şansa să câştige chiar modelul lansat. Mai mult, premii surpriză vor fi pregătite pentru vizitatorii tuturor showroom-urilor.

Cu o istorie începută în 1982 şi peste 11 milioane de unităţi vândute, Corsa reprezintă o poveste de succes pentru Opel şi un capitol din istoria automobilului. Aprecierea Opel Corsa este generală, iar România nu face excepţie. În 2010, modelul a reprezentat 32% din vanzările totale ale mărcii, păstrând proporţia de o treime şi în volumul comercializat de Opel în cadrul programului de casare.

Alegerile clienţilor români sunt perfect justificate de fiabilitatea excepţională a produselor Opel. 2011 este al doilea an consecutiv când un automobil Opel a primit titlul "Best Individual Ranking" acordat de organizaţia germană DEKRA, Corsa obţinâdu-l în 2010 pentru cele mai puţine defecte. DEKRA îşi generează rapoartele anuale de defect prin derularea de evaluari precise în opt clase de vehicule şi trei segmente de kilometri.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.