Povestea lui Ettore Bugatti şi cum a ajuns el să creeze una dintre cele mai râvnite maşini din lume

Italianul Ettore Bugatti, descris ca un geniu excentric, a creat marca de maşini care îi poartă numele şi care în prezent se află în portofoliul grupului Volkswagen. Acum, sunt produse sub marca Bugatti doar serii limitate de maşini sport.

Povestea lui Ettore Bugatti şi cum a ajuns el să creeze una dintre cele mai râvnite maşini din lume Povestea lui Ettore Bugatti şi cum a ajuns el să creeze una dintre cele mai râvnite maşini din lume

Ettore Bugatti s-a născut în 1881 în Milano, într-o familie de artişti. Tatăl său a fost un designer de mobilier şi bijuterii stil art nouveau. Fratele său, Rembrandt Bugatti, a fost un cunoscut creator de sculpturi cu animale, iar străbunicul său a fost arhitect şi sculptor. Talentul artistic s-a făcut simţit şi în cazul lui Ettore, care s-a arătat pasionat de domeniul automobilistic.

Cariera sa începe de la 17 ani, când lucrează ca ucenic la fabrica de biciclete şi triciclete Prinetti & Stucchi; reuşeşte să construiască primul său triciclu motorizat, propulsat de două motoare, numit Bugatti Type 1. Trei ani mai târziu, cu ajutor financiar din partea tatălui său, construieşte un al doilea prototip, care atras deopotrivă privirile curioşilor de la Târgul Auto de la Milano, dar şi admiraţia baronului de Dietrich, care conducea o fabrică de automobile în Alsacia, Franţa. Baronul l-a angajat pe tânărul Bugatti să construiască automobile sub marca De Dietrich-Bugatti.

Italianul dezvoltă în Alsacia noi modele de automobile şi participă la primele curse. În 1907 se căsătoreşte cu Barbara Maria Giuseppina Mascherpa, cu care a avut doi băieţi şi două fete.

Lucând pentru De Dietrich, l-a cunoscut pe Emile Mathias, cu care s-a împrietenit, cei doi au început să lucreze împreună; parteneriatul a durat doar doi ani, apoi fiecare a ales un alt drum. Bugatti a înfiinţat în un centru de cercetare la Strasbourg, unde a produse mai multe prototipuri.

În 1909 a înfiinţat propria companie, numită Automobiles E. Bugatti, în oraşul  Molsheim, Alsacia, care se afla atunci sub ocupaţie germană. El a produs unele dintre cele mai rapide şi cele mai luxoase maşini ale vremii, câştigând mai multe premii, printre care şi Grand Prix-ul de la Monaco.

Un punct de cotitură pentru Ettore Bugatti l-a reprezentat izbucnirea primului război mondial; familia s-a mutat înapoi la Milano, iar mai târziu la Paris, unde italianul dezvoltă un motor cu opt cilindri şi unul cu 16 cilindri, ambele proiectate pentru avioane. După terminarea războiului, Bugatti se mută în Molsheim – devenit teritoriu francez – şi îşi redeschide fabrica; continuă să construiască modele sport, care îi aduc victorii la Le Mans în 1920 şi la Brescia în 1921. La începutul anilor 1930 demarează producţia de maşini motorizate pe şine echipate cu motoare Royale, iar patru ani mai târziu produce modelul Bugatti Type 57 – primul care utiliza un şasiu conceput de fiul său, Jean Bugatti. Model care avea să-i aducă şi moartea lui Jean, în urma unui accident, în timpul unor teste.

În timpul celui de-al doilea război mondial, fabrica de la Molsheim este distrusă, iar Bugatti a fost nevoit contruiască altă unitate de producţie, în Levallois. Italianul a fost un om care a marcat istoria automobilismului prin maşinile sale, elegante, rapide şi considerate a fi contruite fără compromisuri.

Citeşte povestea completă în businessmagazin.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.