Poze spion cu Great Wall IF Concept, clona chinezească de BMW X6

La Salonul Auto Shanghai 2011, cei de la Great Wall vor prezenta un concept care seamănă destul de mult, ca şi stil, cu reputatul SUV de fiţe BMW X6. Ce credeţi, vor avea succes cu noua lor maşină?

Poze spion cu Great Wall IF Concept, clona chinezească de BMW X6 Poze spion cu Great Wall IF Concept, clona chinezească de BMW X6

Cel mai cunoscut model Great Wall pe care îl ştim în România este SUV-ul Hover CUV, o maşină ieftină cu mecanică de origine Mitsubishi. Producătorul chinez mai are, însă, în portofoliu şi alte maşini crossover şi SUV, însă, cu ocazia Salonului Auto Shanghai, ne va arăta intenţia de a adăuga la această familie şi un model lifestyle: Great Wall IF Concept.

O maşină care are în vizor nici mai mult, nici mai puţin decât cunoscutul BMW X6. Sau în loc de "vizor" ar trebui să spunem "sursă de inspiraţie"? Great Wall IF pare foarte apropiat de producţia de serie, aşa încât termenul "concept" nu prea i se potriveşte - deocamdată, însă, nu se ştie când ar trebui să intre în producţie.

Ştim, însă, că va avea un gabarit impresionant, cu o lungime de peste 5 metri şi un ampatament de 3 metri, în timp ce înălţimea va depăşi 1,8 metri. De asemenea, interiorul va fi unul luxos, cu multe dotări de înalt nivel, iar sistemul de tracţiune integrală va fi standard.

Nu se ştie, deocamdată, ce motor va utiliza Great Wall IF, în cărţi fiind tot motorul pe benzină de 2,4 litri de origine Mitsubishi. Totuşi, date fiind dimensiunile acestui model, cel mai probabil Great Wall va oferi şi un motor mai mare V6, dar rămâne de văzut care va fi sursa acestuia.

Pentru moment, vă lăsăm pe voi să apreciaţi cât de reuşită este această mixtură între Audi Q7 şi BMW X6.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.