Premieră în clasa compactă: motorul de 1,0 litri EcoBoost pe Ford Focus!

Autor: Oraan Mărculescu 13 sept. 2011 Știri auto
Premieră în clasa compactă: motorul de 1,0 litri EcoBoost pe Ford Focus!

Iată o premieră cu adevărat interesantă pentru clasa compactă: primul motor cu o cilindree de doar 1,0 litri ajunge sub capota unui hatchback din acest segment. Este vorba despre noul Ford Focus, care, cu ocazia Salonului Auto Frankfurt 2011, lansează o versiune dotată cu motorul 1.0 EcoBoost, ducând mai departe moda downsizing.

Ford Focus 1.0 EcoBoost va intra în showroom-uri chiar din 2012, deci nu vorbim doar de un exerciţiu de genul show-car. Motorul 1.0 EcoBoost va mai echipa, de altfel, şi monovolumul compact Fod C-Max, precum şi monovolumul de clasă mică Ford B-Max (care se va produce la Craiova).

Conform oficialilor, motorul 1.0 EcoBoost garantează performanţe similare unui motor aspirat convenţional de 1,6 litri, dar asigură emisii CO2 sub bariera celor 120 g/km. Deşi recent Ford a prezentat o versiune Econetic pentru Focus, echipată cu motor diesel de 1,6 litri, iată că dorinţa inginerilor este de a face legea şi în domeniul motoarelor pe benzină în clasa compactă.

Motorul EcoBoost are trei cilindri şi este propus în două versiuni de putere: 100 CP, respectiv 120 CP. Prima versiune este combinată cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, în timp ce a doua are dreptul la o cutie manuală cu 6 trepte, pentru o eficienţă mărită.

Motorul a fost dezvoltat la centrul Dunton Technical Centre, din Marea Britanie, unde specialiştii au acordat o atenţie deosebită turbocompresorului. Răspunsul rapid al turbinei, care poate ajunge la o turaţie de 250.000 rpm, asigură obţinerea cu uşurinţă a unui cuplu maxim al motorului de 170 Nm, obţinut pe o plajă foarte bună de turaţie: 1.300 – 4.500 rpm (valabil pentru versiunea de 120 CP).

Mai multe detalii despre performanţele şi cifrele de consum ale lui Ford Focus 1.0 EcoBoost, în curând.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide