Preţ sub 39.000 euro pentru Tesla S

Constructorul american de maşini electrice, Tesla, anunţă că Model S este aproape gata pentru producţia de serie.

Preţ sub 39.000 euro pentru Tesla S Preţ sub 39.000 euro pentru Tesla S

Cei de la Tesla au anunţat că cel mai aşteptat model electric în cinci uşi al companiei este aşteptată să demareze producţia de serie în toamna acestui an.

Tesla Model S

Model S este aşteptat să aibă un preţ de pornire de la 49.900 dolari pentru varianta de bază, iar autonimia acestei versiuni este de până la 260 km. Varianta de top ca şi echipare (S Performance) va ajunge să coste până la 84.900 dolari şi va fi capabilă să parcurgă până la 480 km. De asemenea sprintul de la 0 la 100 se face în doar 4.4 sec pentru ultima versiune. Mai există două variante care vor fi produse doar în 1.000 exemplare, Model S Signature, al căror preţ ajunge până la 97.900 dolari (Signature S Performance).

Însă după cum anunţă chiar constructorul american, toate cele 1.000 de exemplare au fost deja rezervate de viitori proprietari. Compania Tesla a anunţat la începutul acestui an că se aşteaptă sa-şi tripleze volumul vânzărilor în acest an, iar Model S se vrea a fi vândut în 5.000 de exemplare pe an.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.