Preţurile în România pentru Lexus CT200h

În data de 7 aprilie 2011, Toyota România a lansat pe piaţa noastră prima compactă hibrid premium, Lexus CT200h. Iată în continuare şi preţurile acestui model, care porneşte de la 28.500 euro cu TVA (22.984 euro fără TVA).

Preţurile în România pentru Lexus CT200h Preţurile în România pentru Lexus CT200h

Despre modelul Lexus CT200h putem spune două lucruri: este primul model de clasă compactă Lexus, dar este şi primul model cu propulsie hibridă din segmentul compactelor premium, japonezii luând-o astfel înaintea rivalilor germani Audi A3 sau BMW Seria 1.

Lexus CT200h este oferit într-o singură variantă de motorizare hibridă, care asociază un motor pe benzină de 1,8 litri şi un motor electric, puterea maximă combinată a grupului propulsor ajungând la 136 CP. Consumul mediu teoretic al maşinii se cifrează la doar 3,8 litri/100 km, iar emisiile CO2 sunt de 87 g/km. În plus, motorul pe benzină este compatibil Euro 5.

În România, Lexus CT200h este oferit în patru versiuni de echipare: Eco (29.960 euro cu TVA), Business (32.960 euro cu TVA), Executive (34.900 euro cu TVA) şi Luxury (42.100 euro cu TVA). Însă modelul japonezilor beneficiază de o gamă de preţuri speciale de lansare, astfel încât versiunea de bază ECO porneşte de la 28.500 euro cu TVA (22.984 euro fără TVA).

Mai mult, versiunea de echipare superioară Business este oferită la acelaşi preţ de pornire de 28.500 euro cu TVA, deşi vine suplimentar cu multe dotări scumpe (de exemplu cameră pentru mersul înapoi, jante de aliaj, sau sistem de pornire cheie inteligentă). Practic, graţie politicii preţurilor speciale de lansare, cea mai scumpă versiune Lexus CT200h Luxury are un preţ de 39.600 euro cu TVA (31.935 euro fără TVA), în condiţiile unui echipament demn de o limuzină de clasă superioară.

Din punct de vedere al preţurilor, Lexus CT200h este la nivelul unui Audi A3 2.0 TDI 140 CP sau BMW 118d, dar mai scump decât versiunile pe benzină cu puteri similare (dar cu consumuri medii mult mai mari) ale concurenţilor germani.

Prin Lexus CT200h, Toyota România ajunge la un număr record de 6 modele cu propulsie hibridă oferite pe piaţa noastră, noua compactă premium alăturându-se modelelor Toyota Prius, Toyota Auris HSD, Lexus GS450h, Lexus LS 600h şi Lexus RX450h.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.