Preţurile oficiale ale noului BMW Seria 1

Autor: Dan Vache 19 sept. 2011 Știri auto

Noul BMW Seria 1 este disponibil la lansare doar în versiune hatchback în cinci uşi şi cu cinci motorizări. Preţurile standard pentru acestea sunt: 116i, 136 CP – 25.668 euro, 118i, 170 CP – 28.024 euro, 116d, 116 CP – 25.978 euro, 118d, 143 CP – 28.024 euro, 120d, 184 CP – 30.814 euro. Toate preţurile enumerate mai sus includ TVA.

Ca opţionale, o vopsea metalizată costă extra 688 euro, nouă nuanţe fiind disponibile. Trei nuanţe sunt standard şi nu costă extra. Pachetul Sport Line costă extra 1.980 euro şi vine cu dotări specifice fiecărui motor în parte. Celălalt pachet de personalizare, Urban Line are acelaşi preţ şi la fel, are dotări diferite pentru fiecare motorizare în parte. Pentru fiecare pachet veţi primi anumite dotări fixe dar veţi putea alege pentru altele, de exemplu combinaţia de materiale şi ornamente de interior. Mai sunt disponibile alte trei pachete – Advantage, Advantage Plus şi Drive Comfort. Ele costă 1.426, 3.100 sau 1.240 euro. Pachetele sunt foarte importante pentru noul Seria 1, o maşină scumpă în standard. Ele conţin multe dotări şi practic poţi achiziţiona o maşină echipată mediu doar alegând unul din aceste trei pachete plus unui din cele două de personalizare.

Jantele pot fi achiziţionate şi separat, cele mai scumpe fiind cele de 18 inci diametru, 2.397 euro. Cele mai ieftine jante din lista de opţionale sunt cele de 16 inch, pot costa chiar şi 625 de euro. Atenţie, jantele pot avea preţuri speciale dacă sunt achiziţionate împreună cu unul din pachetele amintite mai sus deci studiaţi oferta cu atenţie şi cereţi ajutorul unui specialist în vânzări din showroom dacă vă încurcaţi în prea multe cifre şi elemente.

Legat de partea dinamică, toate elementele care pot transforma Seria 1 într-o Seria 1 sportivă sunt opţionalele. Servotronic – 261 euro, şasiu adaptiv M – 1.146 euro, direcţie sport variabilă – 469 euro, suspensie M Sport – 354 euro. Transmisia automată Steptronic, în opt trepte, costă 2.240 euro extra sau 2.417 euro dacă vine şi cu mod sport. Puteţi opta fără cost suplimentar pentru modul de funcţionare ECO Pro al cutiei.

Dacă doriţi să ţineţi noul Seria 1 în proprietate mai mult timp, ar trebui să cheltuiţi 4.627 euro pentru BMW Service Inclusive Ultimate – garanţie extinsă 6 ani/ 150.000 km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide