Preview pentru New York 2011: noua generaţie Subaru Impreza Sedan

Autor: Oraan Mărculescu 06 apr. 2011 Știri auto
Preview pentru New York 2011: noua generaţie Subaru Impreza Sedan

Iată că materializarea ca model de serie a
conceptului Subaru Impreza
de la Salonul Auto Los Angeles 2010
va avea loc tot pe teritoriu american, de data aceasta la
Salonul Auto New York 2011, în versiunea Subaru Impreza
Sedan
.

Este vorba de o nouă generaţie Subaru Impreza, având în vedere
actuala
generaţie
a fost lansată tot la New York, dar în urmă cu doar 4
ani, în 2007?
Sau e vorba de un facelift pentru Impreza?
Ei bine, dacă ar fi să ne luăm după legile nescrise ale industriei
auto, s-ar părea că Impreza a ajuns în punctul în care are nevoie
de un facelift.

Dacă, însă, facem comparaţia între noua caroserie şi cea de până
acum… pare să fie o maşină cu totul nouă. Ba chiar o
maşină mai sobră şi care se îndreaptă evident spre stilul mai
conservator şi relativ luxos al lui

Subaru Legacy
. Din păcate, japonezii nu vin cu
alte detalii sau imagini, lăsând suspansul pentru salonul
newyorkez.

Tot ce vor să ştim în acest moment cei de la Subaru este că
noul Impreza va oferi cel mai mic consum de combustibil în
categoria maşinilor cu tracţiune integrală de pe piaţa
nord-americană
, iar noua caroserie înseamnă atât un spaţiu
interior îmbunătăţit, cât şi un nivel superior al confortului.

Tot cu ocazia salonului american, va fi lansată în
premieră mondială şi versiunea hatchback în 5 uşi a lui Subaru
Impreza
– suntem curioşi dacă acest model va mai miza pe
sportivitate la fel ca modelul pe care îl înlocuieşte şi, mai ales,
cum va arăta noul Impreza WRX STi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide