Prima imagine oficială cu noul Jaguar XE: BMW Seria 3 are de ce să se teamă

Autor: Iulian Dnistran acum 6 ani Știri

Jaguar XE este numele celui mai nou model de serie al producătorului auto britanic (bine, indian, dacă insişti). Şi are un singur scop: să se bată cu BMW Seria 3, Mercedes-Benz C-Class, Audi A4 şi toate celelalte berline premium de dimensiuni medii.

Aceasta este prima imagine oficială cu noul model Jaguar în formă de serie, în care apare şi cântăreaţa Emeli Sandé. Şi, judecând după partea frontală a maşinii, se anunţă un fel de mini-Jaguar XF, ceea ce nu e deloc rău din punctul de vedere al designului.

Conform oficialilor mărcii, noul XE va avea o structură construită preponderent din aluminiu, iar gama de motorizări va pleca de la unităţi care au emisii de dioxid de carbon mai mici de 100 g/km şi va ajunge la propulsoare care pot oferi viteze maxime de peste 300 km/h.

Aşa arată pe dedesubt cel mai economic Jaguar de serie din istorie

Nu e prima dată când Jaguar încearcă apa cu degetul în segmentul berlinelor medii. Înainte de XE a fost X-Type, produs între 2001 şi 2009, care avea la bază aceeaşi platformă ca Ford Mondeo din acea perioadă. Şi, deşi a fost unul dintre cele mai vândute modele Jaguar ale vremii (cu 50.000 de unităţi vândute în 2003), tot nu a reuşit să se apropie de concurenţii germani – în 2005, BMW a vândut peste 100.000 de exemplare doar în Statele Unite ale Americii.

Cu toate acestea, dacă pui la socoteală designul noului XE şi faptul că berlinele Jaguar din prezent se conduc exemplar, există şanse mari ca povestea X-Type să nu se repete.

Noul Jaguar XE va apărea în faţa publicului pentru prima dată în Londra în luna septembrie, după care va merge la Salonul Auto Paris 2014.

Tu ce spui: ai alege un Jaguar în locul unui Mercedes-Benz, Audi sau BMW?



Comentarii
Inchide