PRIMA MAŞINĂ: Guvernul modifică astăzi ordonanţa pentru aprobarea Programului de cumpărare a autoturismelor noi

Executivul ar putea adopta, în şedinţa de marţi, mai multe proiecte, printre care şi o OUG care modifică o ordonanţă din 2014 pentru aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. Actul normativ cuprinde criteriile de eligibilitate ale persoanelor care pot beneficia de program.

PRIMA MAŞINĂ: Guvernul modifică astăzi ordonanţa pentru aprobarea Programului de cumpărare a autoturismelor noi PRIMA MAŞINĂ: Guvernul modifică astăzi ordonanţa pentru aprobarea Programului de cumpărare a autoturismelor noi

Executivul ar putea adopta, în şedinţa de marţi, mai multe proiecte, printre care şi o OUG care modifică o ordonanţă din 2014 pentru aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. Actul normativ cuprinde criteriile de eligibilitate ale persoanelor care pot beneficia de program.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului apar mai multe acte normative, printre care şi o singură OUG, care prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.

Ordonanţa de urgenţă este necesară, potrivit Guvernului, „având în vedere: - necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru extinderea ariei de aplicabilitate a Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, în caz contrar existând riscul necorelării cu perioada de implementare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019, denumit în continuare RABLA CLASIC, respectiv a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, denumit în continuare RABLA PLUS, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o scăderea gradului de interes din partea finanţatorilor şi potenţialilor beneficiari pentru Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi”.

Un alt argument al Executivului pentru adoptarea actului normativ se referă la importanţa obiectivului de a crea pârghiile necesare pentru asigurarea respectării obligaţiilor care revin statului român pe linia reducerii impactului traficului rutier asupra calităţii aerului.

Ordonanţa de urgenţă prevede că „pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic (cu motor cu ardere internă), preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz. Pentru autoturismele cu sistem de propulsie hibrid preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 100.000 lei, la care se adaugă TVA, iar pentru autoturismele electric hibrid şi pur electric, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 150.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz”.

De asemenea, în OUG prevede că beneficiarul Programului este persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: „ 1. achizitionează un autoturism nou, care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la lit.a); 2. nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat; 3. nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare; 4. la data solicitării creditului garantat beneficiarul Programului are vârsta de minium 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu”.

Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid şi pur electric, în funcţie de tipul de 4 autoturism nou care se achiziţionează în cadrul Programului. Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată.

În ordonanţa de urgenţă care urmează să fie adoptată de Guvern, prin sintagma „autoturism nou” - „se înţelege autovehiculul - bun nou definit conform prevederilor art. 3 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, cu sistem de propulsie termic (cu motor cu ardere internă) şi hibrid, definite conform prevederilor art.2, alineatul (1), lit.f) şi h) din Anexa la Ordinul ministrului mediului nr.661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv electric hibrid şi pur electric, definit conform prevederilor art.2 alineatul (1), lit. g) şi h) din Anexa la Ordinul ministrului mediului nr. 660/2017 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017 – 2019, cu modificările şi completările ulterioare, după caz şi îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 6, achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor”.

Citeşte articolul complet pe Mediafax

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.