Primele imagini cu maşina pe care nu ai cum să n-o respecţi

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri
Primele imagini cu maşina pe care nu ai cum să n-o respecţi

Da, şi noi avem aceeaşi problemă ca voi. Nu mai ştim care Audi e care. Care e mai mic şi care e mai mare. De câte ori n-ai avut sentimentul că te faci de ruşine pentru că nu deosebeşti A4 de A6? De câte ori nu te-ai uitat să vezi dacă are 2 sau 4 uşi, farurile alungite sau cele mai pătrăţoase ca să recunoşti dacă e modelul “nou” sau ăla vechi? BMW a fost prima care a spus acum vreo lună ca va schimba design-ul maşinilor destul de tare ca să fie mai uşor de recunoscut între ele, clasele. Mai e mult până departe.

Dar uite că azi vine Audi şi spune că vom vedea, în sfârşit, altceva. Piaţa care a văzut poze spion şi care s-a informat de la sursă nu spune că ar fi atât de mari diferenţele. Acum, nici nu ar fi ok pentru un producător atât de iubit tocmai pentru redundanţa modelelor să schimbe foaia complet. De ce să schimbi reţeta tortului dacă toată lumea îl cumpără ca pe pâinea caldă?

O să vedem maşina asta într-o săptămână, când se lansează oficial la Salonul Auto Internaţional de la Geneva. Până atunci, avem acest filmuleţ de promovare şi speranţa că nemţii vor “scăpa” mai multe detalii pe net, inclusiv poze complete cu maşina, interior şi exterior, motoare şi dotări.

BMW Seria 3 pulverizat la relanti de o bilă gigantică (video)

Din noul minispot nu prea înţelegem multe. Vedem un om fericit la volan şi nişte urme de stopuri. Adică nimic. Nemţii nu s-au ferit însă să spună clar că este vorba despre noul A6. Dacă îşi mai punea cineva problema lansării unei noi generaţii – a cincea – după cea din 2011, acum e clar că a venit momentul. La 7 ani distanţă şi la 24 de la primul model care a înlocuit celebrul Audi 100.

Despre motoare nu prea ştim decât că, aşa cum scrie site-ul de profil Carscoops, vom avea şi V6-le TFSI de 3 litri şi 340 de cai putere. O dată cu A6-le berlină vor fi şi variantele break (pozată deja camuflată), allroad şi, sperăm noi, S6, dar mai ales RS6. Răbdare, prieteni, mai e puţin şi vine.

Alexandru Banu

 



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
Dincă și-a denunțat complicele. Risipițeanu e adevăratul
Dincă și-a denunțat complicele. Risipițeanu e adevăratul "monstru din Caracal"
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post şi mama unor răpitori
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post ...
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali | VIDEO
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali ...
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
Dragnea rămâne în închisoare! Contestaţia sa a fost anulată
Dragnea rămâne în închisoare! Contestaţia sa a fost anulată
Inchide