Primele informaţii cu noul Chevrolet Trax, bazat pe Opel Mokka

Autor: Oraan Mărculescu 14 mai 2012 Știri auto
Primele informaţii cu noul Chevrolet Trax, bazat pe Opel Mokka

Prima oară când am auzit de Chevrolet Trax a fost cu 5 ani în urmă, când GM a prezentat, la Salonul Auto New York 2007, trei concepte de maşini destinate traficului urban: Beat, Groove şi Trax. Beat a devenit ulterior noul Chevrolet Spark, iar acum Trax va deveni, în mod oficial, cel mai mic crossover din gama Chevrolet, urmând a fi inaugurat în premieră mondială la Salonul Auto Paris 2012.

Deloc surprinzător, Chevrolet Trax preia platforma tehnică a vărului de concern, Opel Mokka, însă oferă un aspect mult diferit de al crossoverului germanilor. Astfel, partea frontală este impunătoare, cu o grilă de mari dimensiuni deja cunoscută de la Cruze sau Orlando şi faruri rectangulare care îi imprimă maşinii un caracter robust şi familiar.

Bosajele roţilor sunt proeminente, iar muchia inferioară uşor ascendetă a suprafeţei vitrate laterale îi conferă lui Chevrolet Trax dinamism, dar şi un sentiment de siguranţă ridicat. Interiorul se anunţă foarte spaţios raportat la gabaritul compact, iar materialele şi echiparea vor contribui la obţinerea unui foarte bun raport preţ/echipare.

Chevrolet Trax urmează să ajungă în showroomuri începând cu primăvara lui 2013, urmând a beneficia de motorizări de mic litraj, care pun accentul pe consumul cât mai scăzut şi emisiile cât mai reduse de CO2. Preţurile vor fi comunicate la începutul lui 2013, anunţându-se deosebit de competitive în segmentul crossoverelor de clasă mică.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide