Primele informaţii şi imagini oficiale cu Seat Leon ST (break)

Spaniolii de la Seat au publicat primele informaţii şi imagini oficiale cu cel mai nou membru al familiei Leon. Este vorba despre varianta break a hatchbackului bazat pe platforma MQB a grupului Volkswagen, care a fost denumită Seat Leon ST.

Seat Leon ST, varianta break a noului hatchback Seat Leon, a fost dezvăluită oficial de către spaniolii de la Seat, înainte de premiera mondială a modelului, care va avea loc la Salonul Auto Frankfurt 2013 în luna septembrie.

Noul Leon ST este primul break din istoria modelului Leon şi este mai lung cu 277 mm decât varianta hatchback cu patru uşi. În acelaşi timp, însă, ampatamentul celor două variante de caroserie (hatchback şi break) este identic, astfel că plusul de lungime a mers exclusiv către partea din spate a maşinii, ceea ce înseamnă că portbagajul noului Seat Leon ST are o capacitate de 587 de litri, spre deosebire de cei 380 de litri ai hatchbackului cu patru uşi.

Volkswagen Golf 7 Variant, vărul noului Leon Break, se laudă, însă, cu un portbagaj de 605 litri, în timp ce rivalul japonez Toyota Auris Touring Sports are un portbagaj de 530 de litri.

Noul Seat Leon ST va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2013, iar atunci când va fi pus în vânzare, preţurile vor fi cu aproximativ 1.000 de euro mai mari decât ale variantelor hatchback echivalente.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.