Primele poze oficiale cu Mercedes-Benz SLS AMG Roadster

Autor: Oraan Mărculescu 05 mai 2011 Știri auto

Prima oară când Mercedes-Benz a „scăpat”
imagini oficiale
cu noul Mercedes-Benz
SLS AMG Roadster a fost la începutul acestui an
, într-
scurtă reclamă difuzată cu ocazia finalei de fotbal american NFL.
Acum, înaintea premierei mondiale de la Salonul Auto Frankfurt
2011, germanii ne arată cum se „încălzeşte” noul supercar
decapotabil în teste de circuit.

Mercedes-Benz SLS AMG Roadster, in teste intensive inaintea lansarii la Frankfurt 2011

Maşina nu este camuflată, însă putem observa că siglele
au fost scoase de pe maşină, iar blocurile optice faţă şi spate
sunt acoperite cu bandă adezivă
, ceea ce înseamnă că e
vorba de o versiune de preserie, care foloseşte timpul până la
lansarea oficială pentru teste intensive pe circuit. În rest, SLS
AMG Roadster aplică aceeaşi reţetă ca orice decapotabilă de
calibrul ei, adoptând un soft-top, care îi conferă un puternic aer
de nobleţe.

Inginerii sunt foarte focusaţi pe noul soft-top, care
presupune modificări structurale importante faţă de
versiunea coupe
(care are portierele de tip
„gullwing”, cu deschidere în sus). Prin urmare, şasiul din aluminiu
a fost rigidizat suplimentar, prin reproiectarea pragurilor, dar
modificările nu se opresc aici: au fost plasate elemente de
rigidizare suplimentare între parbriz şi tunelul central, precum şi
între spaţiul soft-top-ului şi rezervor, pentru o fixare mai bună a
punţii spate.

Desi caroseria a fost rigidizata suplimentar, SLS AMG Roadster are doar 2,2 kg in plus fata de coupe

Astfel au fost eliminate vibraţiile specifice unei maşini
decapotabile, ceea ce înseamnă şi un răspuns mai bun al
amortizoarelor, iar caroseria versiunii SLS AMG Roadster a
primit un surplus de numai 2,2 kg faţă de versiunea coupe
.
În plus, datorită rigidităţii exemplare, soft-top-ul poate fi
acţionat electric până la viteze de 50 km/h.

Roadsterul mai presupune şi adoptarea unui sistem
roll-over
(pentru protecţia în caz de rostogolire), ceea
ce a însemnat mutarea boxelor sistemului audio Bang&Olufsen.
Luneta beneficiază de un tratament special în procesul de
fabricaţie, fiind integrată perfect în soft-top şi asigurând o
scădere a turbulenţelor şi zgomotelor aerodinamice.

Soft-top-ul lui Mercedes-Benz SLS AMG Roadster este optimizat aerodinamic

Soft-top-ul este, după cum spuneam, din material textil, iar
timpul pentru capotarea/decapotarea sa este de numai 11
secunde
. Acoperişul escamotabil este fabricat din trei
straturi de material, iar structura sa metalică (care conţine
elemente din magneziu, oţel şi aluminiu) a fost optimizată pentru
a-i conferi maşinii un centru de greutate cât mai scăzut.

Viteza maximă pentru care a fost proiectat soft-top-ul
este de 317 km/h
, iar inginerii ne asigură că SLS AMG
Roadster oferă un nivel extrem de scăzut al zgomotelor, chiar şi
când maşina este decapotată. În plus, pe interior soft-top-ul este
gândit aşa încât să reducă nivelul vibraţiilor cât mai mult, lucru
valabil şi pentru paravanul de vânt realizat din plexiglas.

Mercedes-Benz SLS AMG Roadster este subiectul a nu mai putin de 16 teste speciale

Nu în ultimul rând, roadsterul SLS AMG a trecut probe
foarte dificile în centrul de teste Mercedes-Benz din
Sindelfingen
: nu mai puţin de 16 teste au fost concepute
pentru a verifica etanşeitatea acoperişului, în diverse condiţii de
ploaie şi temperatură. La care se adaugă testul fiabilităţii,
constând din 20.000 de cicluri de închidere/deschidere pe loc,
urmate de 2.500 de cicluri realizate în condiţii de mişcare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide