Producţia auto sistată în Japonia

Autor: Constantin Ciobanu 14 mart. 2011 Știri auto

Devastatorul cutremur din Japonia de 9 grade , urmat de
nimicitorul val tsunami a pus în dificultate capacitatea de
producţie a principalilor constructori auto niponi.
Toyota, cel mai mare producător mondial, a
închis temporar trei fabrici
, a declarat Shiori Hashimoto,
purtătorul de cuvânt Toyota. A fost suspendată producţia imediat
după seism şi la noua fabrică din prefectura Miyagi cu o capacitate
de producţie de 120.000 unităţi pe an, acolo unde se producea gama
Yaris. Deşi producţia a fost reluată, aceasta nu va fi la parametri
normali datorită crizei de energie electrică apărute în urma
închiderii centralelor nucleare din Japonia.

Honda Motor Co. a închis două fabrici.
Puternic afectat este şi Nissan care a fost nevoit să închidă patru
fabrici
. A fost închisă unitatea de la Tochigi unde se
produce Nissan GT-R, precum şi cea din Kanagawa, tot aici fiind
închisă şi o unitate care produce motoare. De asemenea a mai fost
închisă o fabrică de motoare amplasată în Fukushima. Fuji
Heavy Industries Ltd., deţinătoarea Subaru, a închis de asemenea cinci unităţi de
producţie
. De asemenea producătorii niponi au înregistrat
căderi ale cotaţiilor la burse. Revenirea la capacitatea de
producţie iniţială nu este aşteptată prea curând în condiţiile în
care Japonia se confruntă cu o puternică criză a energiei
electrice, infrastructura rutieră şi feroviară este puternic
afectată de cutremur şi valul seismic ce a urmat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide