Producţia se încheie pentru BMW M5 E60

BMW M5 E60 nu se va mai fabrica urmând să lase loc succesorului M5 F01, dar se poate lăuda că este cel mai vândut M5 din toate timpurile.

Producţia se încheie pentru BMW M5 E60 Producţia se încheie pentru BMW M5 E60

Lansat în 2005, BMW M5 E60 a devenit rapid un etalon în materie de sportivitate în clasa limuzinelor medii. Poate nu a fost cea mai puternică din clasă, dar în materie de comportament dinamic a strâns numai laude în jumătate de deceniu. Nici aprecierea publicului nu a lipsit şi în total s-a comercializat în 20.548 unităţi.

Foarte interesant este faptul că, în timp ce rivalii au vândut mai multe break-uri super-sportive, clienţii de M5 s-au orientat în proporţie covârşitoare spre versiunea în 3 volume. Astfel, 19.523 unităţi au fost sedan şi doar 1.025 Touring. Este adevărat versiunea mai spaţioasă a venit şi cu o întârziere de doi ani, dar sedanul este de departe cel mai de succes din toate timpurile pe segmentul său. Cea mai prolifică piaţă pentru M5 E60 a fost SUA cu peste 8.800 vehicule vândute, urmată de Marea Britanie cu 1.776 unităţi şi Germania cu 1.647 unităţi.

Gama M5 a apărut acum 26 de ani şi a evoluat constant, ajungând ca în 2005 să dezvolte dintr-un V10 de 5.0 litri 507 CP. Progresul nu se opreşte aici şi despre viitorul M5 se spune că va livra 570 CP dintr-un motor mai mic de 4.4 litri V8.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.