Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus încep pe 12 aprilie

Autor: Marius Vișan 10 apr. 2019 Știri auto
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus încep pe 12 aprilie

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat data la care va începe programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Conform ministrului, acestea urmează să înceapă de vineri, 12 aprilie, informează agerpres.ro

Programului Rabla de reînnoire a parcului auto naţional a ajuns anul acesta la a 15-a ediţie.

„Românii aşteaptă lansarea acestui program pentru că românii doresc să cumpere o maşină nepoluantă, care şi din punct de vedere estetic să arate altfel şi doresc să circule în siguranţă pe drumurile acestei ţări”, a declarat Ministerul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Cu această ocazie ea a aminit că acum două săptămâni s-a hotărât ca ITP-ul să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi, dar care are capacitatea să fie reciclat, să poată fi reciclat. 

Graţiela Gavrilescu  a precizat că înscrierile în program vor începe vineri şi şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată. De asemenea, aceasta a mai precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide