ProMotor a câştigat Cupa Presei la Buggy 2013!

Autor: Iulian Dnistran 09 mai 2013 Știri auto

„Juniorul” redacţiei ProMotor, Iulian Dnistran, a câştigat Cupa Presei la Buggy 2013, după un start destul de greoi. Chiar şi aşa, însă, colegul nostru a reuşit să termine cursa cu un avans de trei secunde în faţa ocupantului locului al doilea, Dan Străuţi. Ultima poziţie a podiumului a fost ocupată de Alexandru Emil Barb.

Buggy-ul cu care jurnaliştii au concurat în această competiţie are parte de un motor amplasat central şi o cutie de viteze cu patru trepte, ambele provenite de la o Dacia 1310. Propulsorul nu a rămas în formă standard, însă, fiindcă litrajul a fost crescut la 1,6 l, ceea ce a dus la o creştere a puterii până la aproximativ 80 CP, în condiţiile în care întreaga maşinărie nu cântăreşte mai mult de 500 kg, iar tracţiunea este asigurată de roţile din spate.

Omul din spatele acestor maşinuţe extrem de distractive (deşi nu par) este Vasile-Florin Şerban, care de mai bine de un deceniu se ocupă cu construirea lor, dar şi cu promovarea sportului autocross cu buggy-uri în România. De altfel, el a înfiinţat prima asociaţie din ţara noastră care organizează curse între buggy-uri de acest gen. În prezent, există în jur de 15 persoane care concurează prin intermediul asociaţiei Raideri Târgu Jiu.

Cupa Presei la Buggy 2013 s-a desfăşurat în cadrul salonului Exporom Auto & Moto Show 2013, care e deschis în perioada 9-12 mai 2013.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide