Qashqai intră din nou în TOP 10 cele mai vândute modele din Europa

Nissan Qashqai revine în centrul atenţiei, după ce, în luna septembrie, a intrat a doua oară în TOP 10 cele mai vândute modele din Europa. Este singurul crossover care reuşeşte această performanţă.

Qashqai intră din nou în TOP 10 cele mai vândute modele din Europa Qashqai intră din nou în TOP 10 cele mai vândute modele din Europa

Că modelul Nissan Qashqai este un real succes o dovedesc vânzările, dar şi producţia, în vara acestui an fiind deja atins pragul de un milion de Qashqai produse. Iar în luna septembrie, Nissan Qashqai dă din nou lovitura, intrând iar în TOP 10 cele mai vândute modele pe plan european.

Prima oară a făcut-o în luna iulie a anului trecut, când a intrat direct pe poziţia a 9-a, graţie celor 20.510 exemplare, la aproape acelaşi nivel cu modele compacte renumite, precum Ford Focus sau Opel Astra. Acum, în luna septembrie 2011, Qashqai se plasează pe poziţia a 10-a, foarte aproape de Renault Megane.

TOP 10 VÂNZĂRI MODELE NOI EUROPA SEPTEMBRIE 2011

  1. Volkswagen Golf - 47.371
  2. Ford Fiesta - 35.874
  3. Opel/Vauxhall Corsa - 34.598
  4. Volkswagen Polo - 31.682
  5. Ford Focus - 31.421
  6. Renault Clio - 28.292
  7. Opel/Vauxhall Astra - 26.689
  8. Volkswagen Passat - 24.633
  9. Renault Megane - 21.937
  10. Nissan Qashai - 20.140

Faţă de luna august 2011, cea mai mare surpriză o reprezintă căderea de pe locul 2 până pe 4 a modelului Volkswagen Polo, care este devansat de Ford Fiesta şi Opel Corsa. Evident, prima poziţie rămâne ocupată de Volkswagen Golf, ceea ce a încetat de mult să mai fie o surpriză.

De remarcat că Volkswagen are trei modele în acest TOP 10, Passat fiind singurul model de clasă medie din acest clasament. În rest, actorii de clasă compactă Focus, Astra şi Megane nu şi-au schimbat ordinea, în timp ce Renault Clio încă mai ţine pasul, plasându-se la mijlocul clasamentului.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.