Rabla 2015: Eco-bonusuri de până la 2.500 de lei acordate pentru maşini eco

Cumpărătorii de maşini ecologice prin programul Rabla 2015 vor primi eco-bonusuri mai generoase decât în anii precedenţi, ca parte a efortului Guvernului de a încuraja cumpărarea de maşini noi mai puţin poluante.

Rabla 2015: Eco-bonusuri de până la 2.500 de lei acordate pentru maşini eco Rabla 2015: Eco-bonusuri de până la 2.500 de lei acordate pentru maşini eco

Valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul programului Rabla 2015 a fost ajustată pentru a încuraja cumpărarea de maşini noi mai puţin poluante. Astfel, primiţi 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou cu emisii de CO2 mai mici de 100 g/km, 1.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid şi 2.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul cu propulsie electrică hibrid (de tip plug-in).

Dacă maşina hibridă are şi emisii de CO2 mai mici de 100 g/km, se poate cumula şi eco-bonusul de 750 de lei, ajungându-se astfel la bonusuri de 2250 de lei şi, respectiv, 3.250 de lei.

Programul Rabla 2015 are o  valoare totală de 200 de milioane de lei, fiind alocate anul acesta 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic al AFM, celor care îşi casează maşina mai veche de 8 ani. Aceştia pot revinde apoi tichetele Rabla sau să le folosească pentru achiziţionarea unei maşini noi.

Valoarea unui tichet Rabla este în continuare de 6.500 de lei. Eco-bonusurile se pot cumula cu tichetul Rabla, suma maximă care poate fi primită de la stat fiind, aşadar, de 9.750 de lei, adică circa 2.200 de euro.

 

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.