Raport GM pe primul trimestru

Autor: Andrei Nan 01 mai 2008 Știri auto
Raport GM pe primul trimestru

General Motors a raportat pierderi de 3,25 miliarde dolari în primul trimestru, după profitul de 62 de milioane dolari în intervalul similar din 2007, şi un declin al veniturilor de 1,6%, la 42,7 miliarde dolari, în urma unei greve a furnizorilor şi a unor costuri excepţionale, transmite Reuters.

Excluzând elementele excepţionale, producătorul auto american a înregistrat pierderi de 350 milioane dolari, respectiv 62 cenţi pe acţiune, sub nivelul de 1,67 dolari pe acţiune estimat de analişti, transmite Reuters.

Directorul financiar al General Motors (GM), Ray Young, a declarat că analiştii au subestimat vânzările grupului pe pieţele emergente şi progresul înregistrat în reducerea costurilor în America de Nord. Young a mai spus că GM anticipează o redresare a vânzărilor de automobile pe piaţa Statelor Unite în a doua jumătate a anului, deşi va fi mai redusă decât a estimat la începutul anului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide