Raportul TUV 2011: cele mai fiabile maşini din Germania

Autor: Oraan Mărculescu 14 dec. 2011 Știri auto
Raportul TUV 2011: cele mai fiabile maşini din Germania

Prin lege, organizaţia Technischer Überwachungsverein (TUV) este obligată să publice, o dată pe an, un raport detaliat privind inspecţiile tehnice ale maşinilor în circulaţie din Germania. Orice maşină trebuie să treacă printr-o inspecţie de mare amploare la 3 ani după ce a fost cumpărată, după care inspecţia tehnică periodică are loc din doi în doi ani.

Deşi raportul detaliat urmează să fie dat publicităţii abia peste câteva zile, TUV a făcut publice topurile celor mai fiabile maşini pe categorii de vechime: cele de 3 ani, respectiv cele de 10-11 ani. Prin urmare, dacă vă interesează o maşină second-hand din Germania, înseamnă că sunteţi direct interesat să aflaţi cine şi pe ce poziţie se găseşte în acest top.

De menţionat că procentajul din acest top reprezintă cât la sută dintre modelele respective au fost nevoite să se prezinte încă o dată la inspecţia tehnică TUV, după ce au fost trimise în service pentru remedierea diverselor probleme. Numărul total de maşini verificate de TUV în intervalul iulie 2010 – iunie 2011 este de aproape 7,8 milioane de maşini, deci rezultatele pot fi considerate concludente pentru fiabilitate.

TOP 10 maşini cu vechime de 3 ani
  1. Toyota Prius – 1,9%

  2. Toyota Auris – 2,6%

  3. Mazda2 – 2,6%

  4. Porsche Boxster/Cayman – 2,8%

  5. Volkswagen Golf Plus – 2,8%

  6. Ford Fusion – 3,0%

  7. Toyota Corolla Verso – 3,1%

  8. Mazda3 – 3,2%

  9. Opel Agila – 3,3%

  10. Suzuki SX4 – 3,3%

După cum se poate vedea, marea surpriză o reprezintă plasarea pe prima poziţie a unui model nu doar japonez, ci cu propulsie hibridă: Toyota Prius. Aceasta a avut, de departe, cele mai puţine probleme semnalate la controlul tehnic. De altfel, Toyota are trei modele în acest TOP 10, păstrându-şi mai mult decât onorabil reputaţia de marcă fiabilă.

Japonezii de la Mazda urmează în acest top cu două modele, citadina Mazda2 fiind la egalitate pe podium cu modelul compact Toyota Auris. Dintre mărcile germane, cel mai bine se plasează Porsche, cu perechea Boster/Cayman, urmat de versiunea monovolum a Golf-ului, Volkswagen Golf Plus. De remarcat învechitul deja Ford Fusion, la jumătatea clasamentului.

În mod ciudat, pe ultimul loc din clasamentul maşinilor cu maşini vechi de 3 ani se situează la egalitate Renault Espace şi… Dacia Logan, 12,5% din modelele prezentate la inspecţia TUV fiind nevoite să revină, după o vizită în service. Alte modele aflate în coada clasamentului şi care au înregistrat un procent mai mare de 10% sunt Fiat Panda, Citroen C5, Hyundai Santa Fe şi Hyundai Atos.

TOP 10 maşini cu vechime de 10-11 ani

  1. Porsche 911 – 9,5%

  2. Toyota RAV4 – 10,0%

  3. Toyota Yaris – 16,8%

  4. Toyota Avensis – 17,6%

  5. Mazda MX-5 – 17,9%

  6. Mercedes-Benz SLK – 18,1%

  7. Toyota Corolla – 18,1%

  8. Suzuki Vitara – 18,4%

  9. Mercedes-Benz S-Class – 20,7%

  10. Honda Accord – 21,0%

Cea mai fiabilă maşină cu vechime de 10-11 ani este, conform celor de la TUV, sportiva germană Porsche 911, care e singura cu un procent mai mic de 10% al rechemărilor la inspecţia tehnică TUV. Însă germanii sunt surclasaţi în mod clar de japonezi, care au nu mai puţin de 7 modele în acest TOP 10.

Se remarcă, din nou, Toyota, cu patru modele pe locurile 2, 3, 4 şi 7, dar şi Mazda, Suzuki sau Honda. În ce îi priveşte pe germani, doar Mercedes-Benz mai face parte din acest TOP 10, cu două modele chiar. Rămâne de văzut raportul complet TUV pentru a vedea cât de departe se situează rivalii BMW şi Audi.

Şi în cazul acestui clasament, al maşinilor cu vechime de 10-11 ani, avem „codaşi”: pe ultimele locuri se situează citadina Ford Ka, dar şi cei trei fraţi Volkswagen Sharan, Seat Alhambra şi Ford Galaxy (monovolume familiste construite pe aceeaşi platformă tehnică).

O mare lovitură sub centură pentru fanii lui Volkswagen Passat: berlina germană se situează, în acest top, pe locul 9 de la coadă (65 la general). O situaţie similară şi surprinzătoare şi pentru Mercedes-Benz E-Class, care e pe locul 10 de la coadă (locul 64 la general).

Aşteptăm cu mare interes raportul complet TUV pe 2011.

CE ALTE MAŞINI SECOND-HAND VĂ INTERESEAZĂ DIN RAPORTUL TUV 2011?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide