Record Ferrari în Statele Unite ale Americii, cu ocazia lansării lui F60 America

Cel mai recent produs Ferrari dedicat Americii, lansat acum câteva zile în Los Angeles, a fost însoţit la evenimentul de debut de un număr impresionant de exemplare purtând sigla Căluţului Cabrat.

Record Ferrari în Statele Unite ale Americii, cu ocazia lansării lui F60 America Record Ferrari în Statele Unite ale Americii, cu ocazia lansării lui F60 America

Ferrari F60 America a salutat Ţara Tuturor Posibilităţilor pentru prima dată pe 11 octombrie, fiind expus publicului în ziua următoare. L-ai văzut în poze şi ai aflat despre preţu-i (evident) colosal de mare aici.

La evenimentul din Beverly Hills au participat 1.000 de exemplare Ferrari din toate timpurile, stabilindu-se, totodată, şi un record mondial al numărului de Căluţi Cabraţi adunaţi într-un singur loc. Am vrea să întrebăm cum au reuşit organizatorii să ţină socoteala (şi să fie siguri că niciun Ferrari nu a trecut de două ori prin poarta Hublot), însă ştim că nu am fi decât nişte cârcotaşi invidioşi că nu au ajus acolo.

Din acest număr impresionant, 60 dintre cele mai strălucitoare - de la GT-uri la „alergătoare în competiţii” la alte ediţii speciale - au fost expuse pe Rodeo Drive. Este genul de eveniment la care îţi pare rău că nu ai putut să participi. Cel puţin noi aşa simţim, uitându-ne la clipul de mai jos şi la galeria foto de mai sus. Da, Ferrari, suntem invidioşi că n-am fost în America în week-end-ul acesta!

via Jalopnik

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.