Renault a prezentat Triber, noul crossover compact care poate transporta până la 7 persoane – GALERIE FOTO

Autor: ProMotor 19 iun. 2019 Știri auto

Renault a prezentat în India modelul Triber, un nou model proiectat şi produs pentru piaţa locală.

Triber este un model compact, sub 4 metri, care oferă cea mai mare capacitate a portbagajului în configuraţia cu 5 locuri din segment. Potrivit Renault, modelul este gândit să fie modular, modern şi să ofere un bun raport calitate-preţ. Francezii spun că Triber poate transporta până la 7 persoane.

Prin acest model, Grupul Renault îşi extinde gama locală compusă în acest moment din Kwid, Duster şi Captur.

Fără concurenţă directă, Triber are mari şanse să se impună pe piaţa din India. Răspunsul Renault la aşteptările clienţilor din India se traduce printr-un model spaţios, dar compact, cu un interior modular şi consum mic, în care poate călători toată familia.

Grupul Renault urmăreşte o extindere la nivel mondial, printr-o creştere a vânzărilor de 40% şi o ţintă de peste 5 milioane de unităţi vândute la nivel mondial până în 2022. În India, Renault urmăreşte dublarea vânzărilor în următorii 3 ani, la 200.000 de unităţi. Renault Triber va fi produs la fabrica Chennai şi va apărea pe piaţa indiană în a doua jumătate a anului. Preţul se anunţă a fi competitiv.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide