Renault anunţă ”hibridul low-cost”. Vom vedea prima Dacia hibridă de serie?

Autor: Oraan Mărculescu 22 nov. 2012 Știri auto
Renault anunţă ”hibridul low-cost”. Vom vedea prima Dacia hibridă de serie?

Până acum, singurele maşini Dacia cu propulsie hibridă pe care le-am văzut au fost proiecte independente de uzina Dacia – cel mai recent exemplu fiind Grand Hamster, realizat de studenţii de la Universitatea Tehnică din Piteşti. Însă lucrurile s-ar putea schimba.

Într-o recentă conferinţă de presă, Carlos Tavares, al doilea director ca importanţă după Carlos Ghosn, a declarat că Renault lucrează la un sistem de propulsie care să coste foarte puţin. Adică o ”motorizare hibridă low-cost”.

Conform lui Tavares, ”hibridizarea este o tehnologie pe care Renault o consideră de tranziţie, deoarece nu ne permite să atingem obiectivul zero emisii de CO2. Suntem foarte interesaţi de avantajele acestei tehnologii, ba chiar avem un număr de proiecte în dezvoltare al căror obiectiv este acela de a obţine o motorizare hibridă cu un cost cât mai scăzut”.

Practic, soluţia hibridă low-cost ar trebui să ajute Renault să-şi atingă obiectivele de reducere a poluării (maximum 100 g/km până în 2016, respectiv maximum 80 g/km până în 2020). Din păcate, oficialul Renault nu a dat nici o altă informaţie referitor la detaliile unui asemenea sistem de propulsie hibridă low-cost.

Pe de altă parte, termenul ”low-cost” este propriu mărcii Dacia, deci ideea unei maşini Dacia hibride devine chiar foarte interesantă – mai ales dacă ne gândim că Dacia nu stă prea strălucit la capitolul emisii CO2, unele motorizări mai învechite fiind blamate pentru nivelul mai ridicat de poluare.

Pentru moment, motoarele dCi şi TCe de pe unele dintre noile modele Dacia beneficiază de sistem start/stop pentru motor, precum şi de sistem de recuperare a energiei la frânare – ceea ce ar putea intra în categoria de propulsiei ”light hybrid”.

Rămâne, însă, de văzut dacă Renault ia în considerare realizarea unor sisteme de propulsie cu adevărat hibride, care să combine motoare termice, motoare electrice şi baterii – din moment ce Renault se axează pe gama de maşini strict electrice, Dacia ar putea oferi modele cu propulsie hibridă, o tehnologie mai accesibilă.

Pentru moment, suntem doar la rangul de ipoteze, aşa încât vă întrebăm pe voi cum vi se pare ideea:

AR AVEA SUCCES UN MODEL DACIA CU PROPULSIE HIBRIDĂ?

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide