Renault - planuri în România

Primul automobil dezvoltat integral de Renault în România, de la concepţie pâna la testare, va apărea pe piaţă începând cu 2011, anunţă oficialii companiei.

Renault - planuri în România Renault - planuri în România

Prima maşină dezvoltată complet în România va fi testată tot în România, la Titu, în 2011-2012", a spus directorul general adjunct inginerie şi calitate al Renault, Jean-Louis Ricaud, citat de MEDIAFAX. Centrul tehnic de la Titu va ajunge la standardele celui din Franţa în trei ani.

În vara anului viitor la Titu se vor face primele teste cu automobile Renault. Conform lui Ricaud, la centrul Renault Technologie Roumanie se vor putea testa  inclusiv motoare electrice şi alte soluţii alternative de propulsie.

Lucrările de construcţie a centrului tehnic de la Titu au început joi. Proiectul, anunţat din 2006, este estimat la peste 450 milioane de euro, iar finalizarea centrului şi începerea activităţii este programată pentru sfârşitul anului 2009.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.