Renault Sandero RS 2020 a fost prezentat, dar rămâne disponibil doar în America de Sud

Autor: ProMotor 06 aug. 2019 Știri auto
Renault Sandero RS 2020 a fost prezentat, dar rămâne disponibil doar în America de Sud

La o lună după debutul modelelor Renault Sandero şi Logan cu facelift în America de Sud, constructorul francez a prezentat şi noua variantă Sandero RS, informează CarScoops.

Este primul facelift primit de Sandero RS de la lansarea sa, în 2015, iar majoritatea schimbărilor sunt de design.

Modelul Sandero RS 2020 a primit stopuri noi cu LED, jante noi de 17 inchi, inscripţii noi şi etrieri de frână roşii moşteniţi de la ediţia limitată Racing Spirit.

Schimbări minore au survenit şi la interior, scaunele având cusături noi de culoare roşie, iar feţele uşilor finisaje dintr-un material care seamănă cu fibra de carbon.

Singura opţiune disponibilă este vopseaua metalizată – Fire Red, Étoile Silver sau Nacré Black, varianta de bază fiind albă.

Din punct de vedere mecanic, nimic nu s-a schimbat. Renault Sandero RS are acelaşi motor aspirat de 2 litri care oferă 148 CP şi 205 Nm alimentat cu etanol sau 143 CP şi 201 Nm alimentat cu benzină.

Modelul este echipat cu o transmisie manuală cu şase trepte. Renault Sandero RS atinge 100 km/oră în 8 secunde, iar viteza maximă este de 202 km/oră. Printre dotările de bază se numără sistemul RS Drive cu trei moduri de condus: Standard, Sport şi Sport+, sistem de climatizare, sistem de infortainment şi altele.

Renault Sandero RS 2020 începe de la 17.710 dolari în Brazilia.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide