Renault: vom construi un model de oraş, mai mic decât Dacia Logan

Renault: vom construi un model de oraş, mai mic decât Dacia Logan

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

După câteva informaţii venite din surse neconfirmate şi publicate de britanicii de la AutoExpress, a venit momentul adevărului. Grupul Renault (care deţine şi Dacia, printre altele) va construi un model mai mic decât berlina Logan. Declaraţia a fost făcută în timpul Salonului Auto Paris 2014 de către Arnaud Deboeuf, şeful gamei Entry de la Renault, şi Jerome Stoll, directorul de vânzări şi marketing al grupului Renault.

Maşina, care nu are încă un nume (cel puţin pentru public), va fi lansată în anul 2015, dar – atenţie – nu va purta logoul Dacia, ci va fi introdusă mai întâi în India sub brandul Renault. Apoi, dacă vânzările vor fi bune, piaţa de desfacere pentru acest model se va extinde şi în Brazilia.

Cei doi au explicat această strategie prin faptul că India şi Brazilia au reglementări mai puţin stricte decât în Europa şi că e nevoie de timp pentru a vedea dacă un astfel de model ar fi viabil într-o piaţă unde sunt necesare investiţii suplimentare în materie de confort, emisii şi siguranţă. „În funcţie de ce se întâmplă acolo vom şti dacă un astfel de vehicul poate fi vândut şi altundeva în lume, dar e clar că există potenţial”, a completat Jerome Stoll.

Întrebat despre planurile de viitor pentru marca Dacia, Arnaud Deboeuf a declarat că piaţa din Europa nu va primi un model nou în următorii doi ani. În schimb, vor exista câteva ediţii speciale, precum noile Dokker Stepway şi Lodgy Stepway.

Ilustraţia de la începutul articolului a fost creată de Costel Camburu şi nu reflectă planurile Renault.



Comentarii
DE CE NU au voie rudele să ia nimic din casa Cristinei Ţopescu! Ce vor DE FAPT anchetatorii să găsească în locul sigilat
DE CE NU au voie rudele să ia nimic din casa Cristinei Ţopescu! Ce vor DE FAPT anchetatorii să găsească în locul sigilat
Bombă în showbiz! O vedetă cunoscută din România, la capătul puterilor din cauza cancerului de piele! O vezi tot timpul la tv: ‘Sunt devastată’
Bombă în showbiz! O vedetă cunoscută din România, la capătul puterilor din cauza cancerului de piele! O vezi tot timpul ...
Ce a pățit Andra din București, de Revelion, după ce s-a îmbătat și s-a culcat cu un necunoscut: “Mi-a căzut fața când m-am trezit și am văzut cine e”
Ce a pățit Andra din București, de Revelion, după ce s-a îmbătat și s-a culcat cu un necunoscut: “Mi-a căzut fața ...
Ce s-a găsit în locuinţa Cristinei Ţopescu după moartea ei: O cunoştinţă vrea să salveze două suflete nevinovate găsite în locuinţa jurnalistei - VIDEO
Ce s-a găsit în locuinţa Cristinei Ţopescu după moartea ei: O cunoştinţă vrea să salveze două suflete nevinovate ...
ÎNREGISTRARE ȘOCANTĂ! Ce striga Cristina Țopescu înainte de a muri: ”Mi se încleştează maxilarele şi nu pot să respir”
ÎNREGISTRARE ȘOCANTĂ! Ce striga Cristina Țopescu înainte de a muri: ”Mi se încleştează maxilarele şi nu pot să respir”
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
Ce a decis OFICIAL instanța! Gheorghe Dincă și Risipițeanu vor fi...
Ce a decis OFICIAL instanța! Gheorghe Dincă și Risipițeanu vor fi...
Descoperire SCANDALOASĂ despre prinţesa Diana, la 23 de ani de la moartea ei. ''O făcea chiar şi în momentul rugăciunii''
Descoperire SCANDALOASĂ despre prinţesa Diana, la 23 de ani de la moartea ei. ''O făcea chiar şi în momentul rugăciunii''
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ştiţi asta de câte ori vă urcaţi la volan
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ...
Speranţe pentru taximetrişti! Încă o ţară renunţă definitiv la Uber
Speranţe pentru taximetrişti! Încă o ţară renunţă definitiv la Uber
Cum arăta Loredana Groza pe vremea când cânta cu BUG Mafia. Avea doar 28 de ani
Cum arăta Loredana Groza pe vremea când cânta cu BUG Mafia. Avea doar 28 de ani
Inchide