România intră în Europa. Avem etapă de raliu adevărat cu piloţi străini

Autor: Alexandru Banu 29 mart. 2017 Știri auto
România intră în Europa. Avem etapă de raliu adevărat cu piloţi străini

Managerul echipei de raliuri Napoca Rally Academy Cluj-Napoca, Marco Tempestini, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că Transilvania Rally va fi o sărbătoare a raliului.

“În perioada 5 – 6 mai se va desfăşura la Cluj Transilvania Rally, a doua etapă de campionat naţional, dar va fi şi prima etapă a Tour European Rally (TER), recunoscută de Federaţia Internaţională de Automobilism. Va fi foarte interesant, o premieră pentru Cluj, se va disputa pe asfalt. Ne-am dorit să aducem numele oraşului în campionatul european şi în cel mondial şi am reuşit. Va fi o sărbătoare a raliului. Clujul a devenit gazda celor mai importante evenimente sportive din România iar motorsportul trebuia să fie la înălţime. A fost un vis al Napoca Rally Academy de a pune Clujul pe harta europeană de motorsport”, a spus Tempestini.

Acesta a explicat că se dorea obţinerea unei etape de campionat european în anul 2018, dar organizatorii raliului San Remo au anunţat că nu pot onora contractul în acest an, astfel că etapa a fost transferată către Transilvania Rally.

“Vor veni foarte mulţi piloţi străini, va fi cel mai interesant raliu care s-a organizat până acum în România”, a mai spus managerul echipei clujene. Marco Tempestini a precizat că obiectivele echipei Napoca Rally Academy pentru acest an sunt câştigarea campionatului naţional atât la echipe cât şi la piloţi.

“De asemenea, sperăm de la pilotul Bogdan Marişca să aducă un număr cât mai mare de puncte. Visul nostru este ocuparea locurilor 1 şi 2 la piloţi, să vedem dacă vom reuşi. În ceea ce priveşte competiţiile externe, va fi un an mai greu pentru Simone Tempestini, campionul naţional de anul trecut la piloţi, dar vrem să câştige cât mai multă experienţă în WRC2. Este multă muncă”, a conchis Marco Tempestini.

Echipa de raliuri Napoca Rally Academy şi-a prezentat, marţi, la Cluj-Napoca, piloţii şi maşinile cu care va concura în acest an.

 

Sursă: Mediafax.ro

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide