Scaunele din maşină vor putea fi reglate prin… aplicaţii de smartphone?

Autor: Oraan Mărculescu 11 dec. 2012 Știri auto
Scaunele din maşină vor putea fi reglate prin… aplicaţii de smartphone?

De la început trebuie precizat că nu vorbim de un sistem simplu, care poate fi adaptat scaunelor actuale. Nicidecum, cei de la Faurecia au gândit un scaun de maşină complet nou.

Acesta se poate adapta conformaţiei şoferului (sau pasagerilor) după ce utilizatorul introduce într-o bază de date principalele informaţii cerute de aplicaţia Faurecia. Este vorba atât despre informaţii de bază ţinând de greutate şi înălţime, cât şi de diverse alte cote, calculate prin aplicaţia de smartphone SmartFit.

Configuraţia finală poate fi salvată, după care ea este transmisă prin bluetooth computerului care controlează scaunul. Iar aici este partea cea mai interesantă, deoarece scaunul celor de la Faurecia îşi poate schimba conformaţia într-un mod nemaiîntâlnit la scaunele actuale, chiar dacă vorbim de cele din limuzinele de lux.

Practic, scaunul beneficiază de multe motoraşe şi de un angrenaj interior extrem de sofisticat, ceea ce asigură în final o poziţie de condus nu doar ergonomică, dar şi conformă indicaţiilor medicilor ortopezi. De altfel, aplicaţia SmartFit beneficiază şi de recomandări ale specialiştilor privind diferitele afecţiuni reumatologice, din ce în ce mai întâlnite în cazul persoanelor sedentare.

Nu mai rămâne decât specialiştii de la Faurecia să termine cu succes testele pe prototip, iar marii constructori auto să-şi manifeste interesul real pentru această inovaţie. Voi ce părere aveţi:

PESTE CÂŢI ANI VOM VEDEA PE MAŞINI SCAUNELE CONTROLATE PRIN SMARTPHONE?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide