Schimbările apărute în 2016, în domeniul auto, de care ar trebui să ştie orice şofer

Autor: ProMotor 06 ian. 2017 Știri auto
Schimbările apărute în 2016, în domeniul auto, de care ar trebui să ştie orice şofer

2016 a fost un an destul de plin din punct de vedere al schimbărilor din domeniul auto din România. Printre altele, s-a stabilit că amenda pentru lipsa rovinietei trebuie comunicată în două luni de la încheierea procesului-verbal, cei care vor să-şi vândă maşina trebuie să depună un singur act la organul fiscal local, iar începând de anul viitor maşinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou. Avocatnet.ro a făcut o listă cu 13 cele mai importante schimbări apărute în 2016. Iată care sunt: 

1. Asigurătorul RCA, obligat la plata exclusivă a daunelor comise prin infracţiuni

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că cel care trebuie să plătească, în mod exclusiv, pagubele cauzate (prin infracţiuni) în accidentele de maşină este asigurătorul RCA. Până la decizia obligatorie a Înaltei Curţi exista o incertitudine cu privire la calitatea procesuală a asigurătorului într-un proces penal. Instanţa a stabilit însă că el are calitatea de parte responsabilă civilmente, lucru impus asigurătorului atât prin contractul de asigurare, cât şi prin lege.

2. S-a stabilit procedura de restituire a vechii taxe auto

ANAF a stabilit în 2016 procedura efectivă prin care persoanele care au plătit taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pot să ceară toţi banii înapoi. S-a stabilit că banii nu se vor restitui toţi odată, ci în mai multe tranşe, respectiv într-o perioadă de cinci ani calendaristici, prin plăţi anuale de 20% din suma datorată.

3. Timbrul de mediul a fost declarat parţial ilegal

Toţi cei care au plătit vechile taxe auto şi care au dreptul la restituirea banilor au fost scutiţi de plata timbrului de mediu ce trebuie plătit la prima înmatriculare sau la schimbarea de proprietar a unei maşini, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013. Însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a găsit că această scutire este contrară dreptului Uniunii. 

4. Carpatica Asig a ieşit de pe piaţa RCA

Societatea Carpatica Asig şi-a pierdut anul acesta autorizaţia de funcţionare, însă poliţele de asigurare deja emise de societate rămân valabile până la data expirării lor, a stabilit Autoritatea de Supraveghere Financiară. În ceea ce priveşte dosarele de daună deschise de asigurător, Fondul de Garantare a Asiguraţilor le-a preluat, fiind obligat să plătească despăgubirile către clienţi.

5. RCA are un cadru legal nou

Noile reguli RCA au fost stabilite în 2016 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016. Printre noutăţile aduse de actul normativ se numără stabilirea unei noi perioade minime pentru asigurare. Dacă în trecut asigurarea RCA se încheia semestrial/anual, acum se poate încheia pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de cum vrea proprietarul maşinii. 

6. S-au introdus temporar tarife maxime pentru asigurarea RCA

OUG nr. 54/2016, actul care stabileşte noile reguli RCA, mai stabileşte şi plafonarea temporară a tarifelor aferente acestei asigurări obligatorii. Concret, în cazul persoanelor fizice care au autoturisme, autoturisme de teren şi autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone şi maximum nouă locuri, tarifele maxime sunt stabilite în funcţie de capacitatea cilindrică şi grupa de vârstă. 

7. Un nou asigurător RCA: Grawe România

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat anul acesta intrarea pe piaţa asigurătorilor RCA a unei noi entităţi: Grawe România, un grup austriac prezent pe piaţa asigurărilor de 15 ani deja, care se ocupă cu mai multe tipuri de asigurări – de viaţă, de sănătate, de proprietăţi şi bunuri, precum şi cu asigurările de accident. 

8. Modelul cărţii de identitate a vehiculului a fost schimbat

Autorităţile au decis anul acesta înlocuirea modelului cărţii de identitate a vehiculului, iar măsura a fost stabilită printr-un ordin comun de miniştri. 

9. Lucrările de pe drumurile publice trebuie semnalizate luminos noaptea

Legea nr. 93/2016 a adus câteva modificări Codului rutier în privinţa lucrărilor care se efectuează pe drumurile publice. Acestea trebuie să fie semnalizate în timpul nopţii, iar responsabilitatea revine firmelor ce se ocupă de execuţia acestora, altfel ele pot fi amendate. 

10. Cei care-şi vând maşina trebuie să depună un singur act la Fisc

Persoanele care-şi vând maşina trebuie să depună la organul fiscal local un contract de înstrăinare-dobândire, plus patru copii certificate ale acestuia, aşa cum reiese din normele Codului fiscal. Astfel, vechea procedură ce trebuia urmată la vânzarea maşinilor a fost simplificată, fiind eliminate din circuit fişa de înmatriculare şi certificatul de atestare fiscală. Informaţii suplimentare despre acest subiect pot fi găsite aici.

11. Amenda pentru lipsa rovinietei se comunică în două luni de la încheierea procesului-verbal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că amenda pentru şoferul care circulă fără rovinietă valabilă trebuie comunicată acestuia în maximum două luni de la încheierea procesului-verbal de contravenţie, nu în cel mult două luni de la data la care a fost săvârşită fapta. Ordonanţa rovinietei nu este suficient de clară în privinţa momentului exact, precizându-se doar că amenda trebuie comunicată în cel mult două luni de la data constatării contravenţiei, ceea ce face, în unele cazuri, ca ea să ajungă la vinovat cu o întârziere considerabilă. 

12. Rovinieta va costa mai puţin pentru unii transportatori de mărfuri

Din 20 ianuarie vor exista scăderi ale tarifului rovinietei în cazul vehiculelor de transport de marfă, în funcţie de masa totală maximă autorizată, potrivit Legii nr. 221/2016.

13. Din 2017, maşinile parcate ilegal vor putea fi ridicate din nou

Maşinile parcate neregulamentar pe drumurile publice vor putea să fie ridicate din nou, cel puţin teoretic, începând din 21 ianuarie, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 965/2016. Măsura ridicării va putea fi dispusă de un poliţist rutier doar în situaţiile în care staţionarea maşinilor este interzisă pe partea carosabilă a drumului, iar şoferul va putea să-şi recupereze maşina numai după ce va plăti contravaloarea ridicării, transportării şi depozitării acesteia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide