Şoferii şi-ar putea primi banii pe taxa auto foarte rapid

Autor: ProMotor 23 mai 2019 Știri auto
Şoferii şi-ar putea primi banii pe taxa auto foarte rapid

Proprietarii de maşini care au depus cereri de restituire a taxei auto până la 31 august 2018 ar urma să-şi primească banii înapoi până la finalul lunii.

Ministrul Eugen Teodorovici a anunţat, astăzi, că vor fi transferaţi 700 milioane lei din fondul de rezervă în Fondul de Mediu printr-o hotărâre de Guvern. Astfel, ministrul îşi doreşte ca banii să fie restituiţi până la sfârşitul lunii mai.

La jumătatea lunii aprilie, Teodorovici declara că ANAF trebuie „să se dea peste cap” să rezolve situaţia taxei auto, altfel vor fi demiteri.

„Am spus foarte clar că până la final de aprilie toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane pleacă din funcţii, oricine ar fi, pleacă din funcţii. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate astăzi mai este o aşa, o întreagă birocraţie pe acest subiect şi la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori dacă este cazul, până la final de mai să plătească sumele aferente acestei taxe. Acum suntem în luna aprilie, iar până la final de mai trebuie să se găsească orice fel de soluţie, plata sumelor pe care noi le asigurăm de la buget, iar dânşii trebuie să plătească şi să îmi spună ce trebuie să modificăm legal ca să facem acest pas şi să plătească contribuabililor acea sumă şi apoi să stea să facă verificarea cu ce are de dat eventual acea persoană către stat. Pentru că statul a luat banii contribuabililor, i-a luat cu două mâini şi acum stă, din păcate, pentru contribuabil, statul să verifice: ia să vedem ai tu cumva datorii la stat? Că poate la acea vreme când se am luat taxa poate că nu aveai”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide