Spionat: Renault Duster fabricat în Rusia!

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Știri

Prima oară când am auzit zvonuri despre faptul că
Duster-ul care se va construi în Rusia

va avea modificări destul de importante faţă de Duster-ul
fabricat la noi
, la Mioveni, a fost la finalul anului
trecut. Acum avem parte şi de primele imagini-spion cu Duster-ul
rusesc, model care va fi comercializat cu sigla Renault – graţie
clubului de fani dusterclubs.ru.

În primul rând se poate remarca grila frontală cromată,
cu trei traverse paralele peste care tronează la loc de cinste
sigla Renault
. Faţă de
Dacia Duster
, modelul ruşilor doreşte astfel să fie mai
impunător şi să le „ia ochii” celor care vor o maşină care să dea
impresia de lux. Nu comentăm cât de reuşită este această
soluţie.

Interiorul, în schimb, reprezintă o evoluţie clară faţă
de al actualului SUV Dacia Duster, cel puţin la nivel al
designului
(deocamdată nu ne putem pronunţa în privinţa
calităţii plasticelor interioare). În partea superioară a consolei
centrale cele două guri de aerisire sunt acum integrate într-un
bloc unde regăsim şi un mic display (sau e pur şi simplu un spaţiu
de depozitare?!).

Consola centrală ne aduce aminte de recent
lansatul

Renault Sandero facelift
, având o instalaţie
multimedia mai modernă şi mai arătoasă, în timp ce butoanele
rotative pentru instalaţia de aer condiţionat sunt mai frumos
realizate. La fel ca la Sandero facelift, butoanele de comandă
pentru geamurile laterale au fost mutate de pe consolă pe feţele
interioare ale portierelor.

Diferenţele destul de mari faţă de modelul de la Mioveni i-au
făcut pe mulţi analişti să estimeze că Duster-ul rusesc
prefigurează, practic, un iminent facelift pe care îl va primi şi
Dacia Duster
– ba chiar se vehiculează faptul că Duster
facelift ar putea apărea chiar cu ocazia Salonului Auto Frankfurt
2011, ulterior modelul românesc urmând a debuta şi pe piaţa destul
de pretenţioasă a Marii Britanii.

Deocamdată, ne interesează ce credeţi:


VI SE PARE MAI REUŞIT DUSTER-UL RUSESC DECÂT DACIA
DUSTER?



Comentarii
Inchide