Studiu: maşinile hibride sunt mai sigure pentru pasageri, dar mai riscante pentru pietoni

Institutul american pentru siguranţa rutieră a întreprins recent un studiu privitor la gradul de securitate al maşinilor hibride, concluziile fiind foarte interesante.

Masinile hibrid sunt mai sigure pentru pasageri, dar sunt mai riscante pentru pietoni de pe tare.ro

Conform specialiştilor americani, şoferii de maşini hibride au şanse mai mici cu până la 25% de a fi răniţi în cazul accidentelor la volanul maşinilor hibride faţă de maşinile convenţionale. Una dintre explicaţii este masa maşinilor hibride, în medie cu 10% mai mare decât a maşinilor convenţionale, ceea ce înseamnă o absorbţie mai bună a energiei de impact în cazul maşinilor cu propulsie hibridă.

În urma studierii comportamentului în accidente a 25 de "perechi" de modele hibride şi non-hibride, specialiştii au concluzionat că şi alţi factori influenţează rezultatele, ţinând de situaţie sau de cine este la volan. Mai contează şi factorii de natură tehnologică, construcţia maşinilor hibride şi multitudinea de sisteme controlate electronic contribuind pozitiv la scăderea riscurilor.

Pe de altă parte, studiul arată că maşinile hibride sunt cu 20% mai predispuse decât maşinile convenţionale la accidente cu pietonii. Principalul motiv ţine de silenţiozitatea maşinilor hibride în oraş, când rulează în regim strict electric - de altfel, guvernul american are în discuţie o lege privind echiparea standard a maşinilor hibride cu sisteme de avertizare a pietonilor.

Totuşi, în general maşinile hibride sunt mai bine concepute în ce priveşte siguranţa pietonilor în cazul impactului cu aceştia, per total specialiştii considerând că maşinile hibride au mai multe avantaje din punct de vedere al siguranţei rutiere.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.