Sute de copaci au căzut în Bucureşti, după ploile îngheţate de zilele trecute. Peste o sută de maşini avariate – GALERIE FOTO

Autor: ProMotor 28 ian. 2019 Știri auto

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ifov transmit că sâmbătă, până la ora 17.00, s-a intervenit la 960 de cazuri în care au căzut copaci din cauza gheţii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă: S-a intervenit la peste 900 de cazuri de copaci căzuţi în Bucureşti şi Ilfov
„Până la ora 17.00 au fost gestionate 960 de cazuri, 890 în Bucureşti şi 70 în Ilfov. Au fost peste 120 de auto avariate. În curs de soluţionare sunt 800 de solicitări”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului Penstru Situaţii de Urgenţă Bucureşti -Ifov.

Reprezentanţii MAI au precizat sâmbătă că sistemul RO-ALERT a fost folosit în Capitală pentru transmiterea unui mesaj către populaţie, pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apelare 112.

Mesajul transmis a fost următorul: „Pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apel 112, rugăm populaţia din Bucureşti şi Ilfov să evite apelurile repetate la 112 care vizează degajarea copacilor sau alte situaţii similare, cu excepţia celor cu victime sau care pun în pericol imediat viaţa. La acest moment personalul 112 şi cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea tuturor situaţiilor de urgenţă, acordând prioritate urgenţelor majore”.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide