Taxa de primă înmatriculare

Taxa de primă înmatriculare

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Știri

Arădeanul a dat în judecată Administraţia Finanţelor Publice Arad, nemulţumit că a fost nevoit să plătească taxa auto pentru o maşină adusă din Austria, şi a câştigat procesul în prima instanţă la Tribunalul Arad.

Avocatul arădeanului a evocat contradicţia dintre taxa de primă înmatriculare şi legislaţia europeană în vigoare. Instanţa a constatat că articolele din Codul Fiscal Român care prevăd această taxă nu sunt în concordanţă cu dreptul comunitar şi astfel românul îşi poate recupera cei peste 6.000 de lei care au ajuns în visteria statului, plus cheltuielile de judecată.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Finanţelor Publice Arad a declarat, la rândul său, că juriştii instituţiei vor ataca prin recurs această sentinţă a Tribunalului Arad, fiind în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinţei.

Returnarea sumei ar putea crea un precedent periculos pentru stat, care îşi va pierde principalul instrument protecţionist al pieţei de automobile noi. Mai mult decâ atât, ministrul Varujan Vosganian, sub presiunea comisariior europeni, a declarat că se va introduce clauza explicită prin care românii pot contesta în instanţă taxa auto. Ultimatumul comisiei europene plus posibiltatea de a ataca pe cale legală această taxă ar putea conduce, în final, la abolirea acestui instrument fiscal, considerat de mulţi abuziv.

Oficialii români militează pentru susţinerea acestei taxe ca o măsură ecologistă şi de colectare de fonduri pentru bugetul de mediu. Retragerea acestei taxe va avea efecte individuale benefice pe termen scurt pentru români, dar exodul de maşini, pe fondul unei infrastructuri deficitare, ar putea congestiona traficul în marile oraşe, trafic ştrangulat oricum la orele de vârf.



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Nu scăpăm de zăpadă! În ce zi din decembrie vor începe ninsorile în București și în toată România. Meteorologii ANM, în alertă
Nu scăpăm de zăpadă! În ce zi din decembrie vor începe ninsorile în București și în toată România. Meteorologii ...
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ghețarul artificial care crește în deșert
Ghețarul artificial care crește în deșert
Inchide