Tesla Model S primeşte un upgrade. 0-100 km/h în mai puţin de 3 secunde

Autor: Andrei Ştirbu 20 iul. 2015 Știri auto
Tesla Model S primeşte un upgrade. 0-100 km/h în mai puţin de 3 secunde

Nu ştim dacă a venit cineva vreodată cu un nume mai inspirat decât cel pe care l-a primit noul mod de operare pentru Tesla Model S: Ludicrous. Adică ridicol. Dar va fi şi mai violent decât modul Insane, exemplificat mai jos:

Pentru că upgradeurile pe care le primeşte Tesla Model S o transformă într-un drag racer electric. Model S poate fi echipat cu o baterie de 90 kWh upgradată, care-i asigură un plus de autonomie de 24 de kilometri.

În cifre de performanţă, cei 24 de kilometri în plus sunt echivalenţi sprintului 0-100 km/h în doar 2,8 secunde. Asta înseamnă mai repede decât majoritatea supercarurilor care îţi vin în minte acum. Şi este, în continuare, un sedan de clasă mare. Electric.

Apropo, în cazul în care numele de LUDICROUS SPEED îţi aminteşte ceva, să ştii că e vorba de o referinţă din Spaceballs. Dar tu ştiai asta, nu?

Desigur, şi preţul upgradeului este unul pe măsură de impresionant: 10.000 $.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide