Tesla Motors solicită un împrumut secret

Autor: Gabriel Grosoiu 27 sept. 2011 Știri auto

Tesla Motors a reuşit să transforme modelul Roadster Sport într-o adevărată vedetă, datorită modului în care combină autonomia generoasa de 393 km, obţinută cu o singură încărcare, şi veleităţile sportive, manifestate prin demarajul de la 0 la 100 de km/h realizat în doar 3,7 secunde. Acelaşi succes ar trebui să îl urmărească şi pe cel mai nou membru al familiei Tesla, berlina de clasă mare Model S Alpha, a cărei variantă finală de a fost prezentată vara aceasta şi care aşteaptă producţia de serie, de anul viitor.

Problema americanilor de la Tesla rămâne, însă, obiceiul de a se îndatora către guvernul american, iar banii federali par să rămână pentru moment singura soluţie prin care fabricantul din Silicon Valley şi-ar putea diversifica gama în condiţii normale. Zilele trecute, Tesla Motors a solicitat un nou împrumut către Departamentul Energetic din America de Nord, însă a preferat să ţină secrete motivele îndatorării către stat. Oficialii Tesla au preferat, în schimb, să ofere o justificare corporatistă, în care vorbesc despre grija loc continuă de a produce maşini electrice cât mai accesibile.

Aşadar, nimeni nu poate şti acum dacă Tesla Motors plănuieşte un nou model sau dacă doar are nevoie de un balon de oxigen. Nu este prima oară când compania americană apelează la fondurile statului american. Model S Alpha nu ar fi ajuns niciodată realitate fără un împrumut anterior a cărui valoare era de 465 de milioane de dolari. De asemenea, Tesla Motors a mai cerut de curând un împrumut în valoare de 25 de milioane de dolari, folosit, conform propriilor declaraţii pentru suplimentarea cu 2000 de posturi noi a forţei de muncă. Succesul la public ar putea fi pentru Tesla soluţia de redresare economică.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide