Test drive Seat Tarraco 2.0 TDI – Vârful gamei SUV Seat are cu ce să se laude – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 20 mai 2019 Știri auto

Noul model de talie mare Seat Tarraco completează oferta mărcii spaniole pe segmentul SUV, după lansarea în 2018 a modelelor mai mici Seat Arona şi Seat Ateca.

Spaniolii de la Seat aveau nevoie de ceva cu care să sublinieze că gama lor de SUV-uri acoperă toate nevoile unui client, aşa că l-au pus pe Tarraco vârf de gamă. Gurile rele spun că seamănă prea mult cu Skoda Kodiaq, însă noi spunem că are câteva elemente de design care îl fac să arate mai interesant. 

Tarraco este derivat din cuvântul Tarragona şi respectă tradiţa îndelungată de numire a maşinilor Seat după oraşe spaniole. Dincolo de aceasta, însă, rădăcinile sale sunt cu siguranţă germane. Tarraco se bazează pe aceeaşi platformă Volkswagen ca şi Skoda Kodiaq, iar cele două maşini sunt aproape identice din punct de vedere mecanic.

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Ca şi design însă există unele diferenţe. Din faţă se poate observa grila nouă şi farurile full LED desenate foarte agresiv, iar în spate avem o soluţie de design care uneşte cele două stopuri, „artificiu” care îi oferă maşinii un aspect foarte plăcut. Tarraco este cu 20 mm mai jos decât Kodiaq, iar ca dimensiuni exterioare amintim că are o lungime de 4.735 mm, o lăţime de 2.118 mm şi o înălţime de 1.658 mm. 

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Seat Tarraco aduce un interior aer sofisticat

Nu este nicio surpriză că interiorul lui Tarraco este foarte similar cu cel a lui Kodiaq. Design-ul bordului şi al comenzilor sunt în mare parte la fel cu ale rudei din Cehia, aşa că este foarte simplu de folosit chiar dacă te urci pentru prima dată în această maşină. Calitatea materialelor este foarte bună, iar finisajele au câteva elemente specifice maşinilor premium. Vorbim de inserţii de lemn, aluminiu, piele, în timp ce plasticele sunt foarte plăcute la atingere.

Calitatea asamblării este foarte bună, aşa că este puţin probabil să descoperi locuri care se îndoie la apăsări mai ferme sau mici sunete de „greieraşi” la trecerile peste denivelări. 

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

În ceea ce-l priveşte pe şofer, acesta are la dispoziţie cadrane digitale şi de un sistem media cu conectivitate Apple Carplay şi Android Auto. Sistemul de infotainment cu ecran tactil de opt inchi, montat deasupra bordului, este foarte simplu de folosit şi are o grafică plăcută. Pe marginile ecranului se află câteva butoane capacitive, pentru scurtături. Per ansamblu, senzaţia de la interior este cu adevărat premium. Mi-a plăcut în mod deosebit tapiţeria din lână şi Alcantara.

Chiar şi în dotarea standard, Seat Tarraco include jante din aliaj de 17 inch, controlul climatizării cu trei zone, senzorii de parcare spate, faruri adaptive, controlul vitezei de croazieră şi iluminarea interioară ambientală. 

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Spaţiul interior este extrem de generos. Persoanele de cel mult 1.80 metri vor încăpea pe oricare dintre cele şapte locuri, dacă cei de pe bancheta din mijloc sunt dispuşi să cedeze puţin din spaţiul lor pentru genunchi. Portbagajul are o capacitate uriaşă, însă cei care vor mai mult de 760 de litri pot extinde spaţiul prin rabatarea banchetelor. Pasagerii de pe rândul din mijloc au la dispoziţie control al sistemului de climatizare, bancheta încălzită, un slot de USB şi o priză de încărcare de 12 volţi. 

Rafinamentul şi confortul pe distanţe lungi reprezintă atuurile lui Tarraco. Suspensia sa atenuează gropile foarte eficient, iar motorul diesel este foarte silenţios chiar şi „la rece”. Cei care însă îşi doresc o linişte maximă, vor trebui să aştepte versiunea hibrid plug-in, anunţată pentru 2020.

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Direcţie echilibrată, motor capabil şi transmisie DSG cu 7 trepte

Pe drumurile virajate, Tarraco este stabil şi foarte plăcut de condus. Direcţia sa este foarte bună, iar cutia automată DSG cu 7 trepte este foarte netedă şi intuitivă la schimbarea treptelor. Frânele acţionează rapid şi ferm, ele fiind susţinute de sistemul Front Assist cu detectarea pietonilor, disponibil chiar din standard. 

Seat Tarraco este pregătit să facă faţă oricăruit tip de şofat. Selectorul cutiei de viteze poate fi setat pe următoarele moduri: Eco, Normal, Sport, Individual, Offroad, Snow. Am mers cel mai mult în modul Sport, iar la sfârşitul testului computerul de bord a arătat un consum mediu de 9,2 litri la suta de km. 

Pentru cei care vor să se aventureze pe drumuri accidentate, Tarraco dispune şi de tracţiune integrală, aşa că nu trebuie să-şi facă griji că vor rămâne blocaţi acolo, însă maşina este gândită mai mult pentru asfalt.

Nemţii au pus pe Tarraco exact câţi cai putere are nevoie un SUV de astfel de dimensiuni: 190. Simţi faptul că maşina pe care o controlezi este mai uşoară prin felul în care se înscrie în viraj, iese din el cu mai multă forţă şi schimbările de direcţie transmit siguranţă. 

Verdict Seat Tarraco 

SEAT Tarraco este o maşină de familie excelentă, cu o mulţime de spaţiu pentru patru adulţi şi o două locuri ocazionale în portbagaj. Interiorul este cu adevărat premium, iar sistemul de infotainment se mişcă fără întârziere. Display-urile de pe bord sunt o bucurie pentru şofer, iar sistemele de siguranţă completează perfect lista de dotări. 

Seat Tarraco 2.0 TDI (190 CP) 4Drive DSG7 – specificatii tehnice

Preţ model de bază – 37.446 de euro (TVA inclus)

Preţ maşina de test – 45.015 de euro (TVA inclus) 

Tipul de combustibil – Motorină

Acceleraţia de la 0 la 100 km/h – 8.0 sec

Viteza maximă – 211 km/h

Putere – 190 CP
 
Cuplu – 320 Nm
 
Volumul motorului – 1984 cm3
 
Numărul de cilindri – 4
 
Poziţionarea cilindrilor – în linie

Lungime – 4735 mm

Lăţime – 1839 mm

Înălţime – 1658 mm

Ampatament – 2790 mm

Masă proprie – 1698 kg

Volumul portbagaj – 760 litri

Volumul rezervorului – 60 litri

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide