Toyota faţă în faţă cu criza auto

Toyota, cel mai mare producător auto din lume, anunţă că la anul va produce cu un milion de automobile mai puţin, ilustrând faptul că această criză este cât se poate de serioasă şi îi afectează în principal pe cei mari.

Toyota faţă în faţă cu criza auto Toyota faţă în faţă cu criza auto

În 2007 Toyota a ajuns la producţia record de 9,7 milioane de automobile într-un singur an, devenind cel mai important constructor din lume. Niponii nu se pot însă bucura prea mult de acest statut, pentru că recesiunea economică tulbură apele în lumea auto. Toyota anunţă astfel că la anul vor produce un pic peste 8 milioane de automobile şi că vor elabora, totodată, programe de scădere a cheltuielilor, pentru a depăşi criza din industria auto.

În primele zece luni din acest an, grupul a vândut 7,74 milioane de maşini, în scădere cu 0,9% faţă de perioada similară din 2007. Fostul pretendent la întâietate în lumea auto, G.M. se află într-un amplu porces de restructurare, fiind ţinut la perfuzii de speranţa unor ajutoare de stat himerice. Deci este posibil ca 2009, în ciuda contractării producţiei, să consemneze primul loc tot pentru Toyota.

Toţi marii constructori de maşini din lume şi-au redus deja prognozele de vânzări pe termen scurt, anticipând înrăutăţirea situaţiei în 2009.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.