Trei sferturi dintre românii care cumpără maşini noi nu mai vor să audă de diesel

Autor: Cristian Agatie 21 oct. 2019 Știri auto
Trei sferturi dintre românii care cumpără maşini noi nu mai vor să audă de diesel

Maşinile cu motoare diesel sunt din ce în ce mai puţin populare în România. Ultimele cifre de vânzări publicate de APIA arată că trei sferturi dintre cei care au cumpărat maşini noi în primele nouă luni ale anului (ianuarie – septembrie) au preferat motorizări pe benzină sau electrice.

Sentimentul anti-diesel a căpătat treptat amploare în anii care au urmat scandalului Dieselgate, dar s-a accentuat rapid în 2019. Acest trend se va accentua odată cu introducerea restricţiilor de circulaţie pentru maşinile diesel în mai multe oraşe europene şi, posibil, chiar în România.

Astfel, în luna septembrie, românii au cumpărat 11.333 de maşini pe benzină, corespunzător unei cote de piaţă de 69.7%. Doar 4.268 de români au mizat pe maşini cu motoare diesel, iar cota de piaţă a acestora a fost de 26.3%, în timp ce maşinile electrice şi hibride au atras 652 de clienţi, corespunzător unei cote de piaţă de 4%.

La nivelul primelor nouă luni ale anului, maşinile pe benzină continuă să domine piaţa cu o cotă de 71%,  în creştere semnificativă comparativ cu perioada similară a anului trecut (60.6%). Doar 25,3% dintre maşinile noi comercializate în primele nouă luni au avut motorizări diesel, restul de 3,7% fiind reprezentat de maşinile electrice şi hibride (inclusiv hibride cu încărcare la priză).

Chiar dacă maşinile electrice au o cotă de piaţă relativ mică, creşterea acestui segment în primele nouă luni din 2019 este semnificativă, cu aproximativ 140% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, piaţa de maşini electrice a depăşit pragul simbolic de 1.000 de unităţi comercializate, acest salt datorându-se în principal stimulentelor acordate prin programul Rabla Plus. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide